Electrificare forţată şi scumpă. Efectul: facturi mai mari
Cele opt companii de distribuţie a electricităţii vor fi obligate să-şi extindă reţelele şi pentru locuinţele care stau de ani de zile în beznă, dacă li se cere acest lucru din partea autorităţilor locale sau centrale. Companiile de utilităţi spun însă că obligativitatea va duce la facturi mai mari pentru restul consumatorilor.
Extinderea reţelei de energie electrică se făcea înainte doar dacă operatorul de distribuţie considera că este justificată din punct de vedere economic sau dacă beneficiarul suporta costurile. Acum, distribuitorii sunt obligaţi de un ordin al ANRE să extindă reţelele la solicitarea primăriilor, de exemplu.
„De şapte ani zona asta aşteaptă să se tragă curent. S-au făcut proiecte de atâtea ori, s-au făcut reclamaţii. Sunt casele începute, uitaţi-vă în jur câte case începute - şi au rămas aşa că nu se descurcă omul fără curent”, spune Alecu Chietrosu, localnic.
La doar 16 kilometri de oraşul Galaţi, energia electrică este doar la stadiul de promisiune pentru sute de locuitori. Primarul localităţii dă vina pe birocraţia excesivă şi spune că doar jumătate dintre solicitările de racordare au fost rezolvate până acum de compania de distribuţie.
„Am reuşit o extindere a reţelei, dar vă pot spune că am avut un proces foarte greoi. Din momentul în care am depus solicitare la Electrica şi până s-a realizat investiţia au trecut trei ani”, spune Petrică Bratu, primarul comunei Tuluceşti.
De ce executările Fiscului rămân pe hârtie
Un număr de 80 de angajați ai ANAF se ocupă de 20.000 de dosare de executare silită.
Direcţia Executări Silite Cazuri Speciale din ANAF are în lucru peste 20.000 de dosare de executare silită, derivate din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în materie penală, potrivit directorului acestei direcții, Toni Avram, informează ziare.com.
"Aceste creanţe provenite din săvârşirea de infracţiuni au un caracter cert că şi suma stabilită, dar un caracter incerct că suma ce urmează a fi recuperată. (...) S-a creat impresia că sunt indisponibilizate sume de bani în conturi şi Agenţia Fiscală nu are capacitatea de a le retrage din conturile debitorului şi de a-şi atinge prejudiciul. Nu, departe gândul de aceste aspecte", a explicat Avram care este realitatea, de fapt.
Potrivit acestuia, procurorii pun măsuri asiguratorii instituite asupra unor bunuri în cursul urmăririi penale şi asupra unor sume de bani. "Aceste măsuri asiguratorii nu conduc întotdeauna la recuperarea prejudiciului. Aici avem mai multe aspecte: bunurile sunt ipotecate în favoarea altor creditori, nu am primit niciun raport de evaluare. (...) În hotărâre nu sunt trecute datele de identificare ale debitorului, numai numele şi prenumele. Dacă dai căutare în baza de date din Evidenţa Populaţiei după nume şi prenume, apar 1.000 de persoane. Nu sunt trecute CNP-uri.
Menţionez aceste aspecte simple, că ele conduc la o activitate în plus şi necesită implicare a resurselor umane şi ale timpului", a enumerat Avram, pe scurt, hibele sistemului.
Europa, singură împotriva tuturor. Un război comercial care va lovi și România
Un război comercial nu e scurt şi uşor de câştigat aşa cum spune președintele american Donald Trump. Iar europenii nu stau cu mâinile în sân. Ca răspuns la suprataxarea pe oţel şi aluminiu, Uniunea Europeană se pregăteşte să impună taxe de salvgardare în valoare de 25% la produse americane simbol, Harley-Davidson sau Levi' s. Dar ar putea fi vizate şi alte bunuri americane precum whisky şi cereale pe care statele europene le importă acum de peste ocean, potrivit unui document obţinut de Bloomberg. Şi e vorba de bani mulţi. Valoarea totală a importurilor americane care vor fi afectate de noile tarife se ridică la 2,8 miliarde de euro. Dar Donald Trump nu pare să dea înapoi. Chiar plusează - spunea, anterior informaţiilor venite de la Bruxelles, că dacă Europa face asta atunci va taxa importul de maşini. Abia aştepta să facă asta, să lovească Germania în plin. Şi aşa se rostogoleşte. Să impună tarife similare şi pentru importurile de maşini. Iar Germania ar fi direct vizată. Tarifarea maşinilor ar lovi puternic şi industria românească pentru că suntem mari furnizori de componente.
Dincolo de declaraţii este o situaţie gravă. Europa are în faţă un viitor în care va fi singură şi va avea lupte grele de dus. Confruntate cu modul atipic de a face politică al lui Trump, statele europene se uitau spre China ca partener în politica globală. Xi Jinping părea un aliat al comerţului liber. Dar schimbările politice de la Bejing, tendinţele spre un regim autoritar şi mai ales o politică expasionistă chiar în curtea din spate a spaţiului comunitar face din China un rival.
Comentarii articol (0)