Fraudarea are loc, de multe ori, prin intermediul diverselor canale de comunicare - telefon, mesaje text, e-mail, rețele de socializare etc, tehnici de care persoanele rău-intenționate se folosesc pentru a atrage în capcană, de multe ori, angajații unei companii, chiar oameni care au acces la bani.
Așa cum Ana Sebov, director al Departamentului financiar în lupta împotriva fraudei la PwC România, a explicat recent, fraudatorii urmează un anumit plan înainte de a comite efectiv frauda. Astfel, aceștia își aleg o potențială victimă, după ce îi studiază foarte bine profilul de pe diverse rețele de socializare: Facebook, Instagram, LinkedIn etc.
Mai mult, infractorii se uită, de multe ori, și la anturajul țintei, tocmai pentru a afla mai multe despre stilul ei de viață, eventuale pasiuni sau slăbiciuni, de care să se folosească ulterior. Potrivit specialistului, de multe ori victimele sunt chiar persoane cu acces la bani în cadrul unei companii, angajați pe funcții de conducere (directori financiari, de exemplu).
Tocmai de aceea, se recomandă o atenție sporită la publicarea în mediul online, în special în zona social media și pe site-ul companiei, a informațiilor detaliate privind ierarhia persoanelor ce activează în cadrul companiei, a îndatoririlor acestora sau a detaliilor de tip out of office, precum și a conturilor bancare și a detaliilor complete și mijloacelor de comunicație utilizate.
Una dintre metodele preferate de fraudatori rămâne cea "a accidentului", prin care infractorii contactează victimele și le cer bani din diverse motive, bani care, odată obținuți, sunt transferați imediat în diverse paradisuri fiscale: Cipru, Panama, Gibraltar etc.
Astfel, fie că vorbim de mesaje text, de apeluri telefonice sau e-mailuri, potențialele victime sunt informate că pot câștiga o sumă importantă de bani sau alte bunuri (autoturisme, gadgeturi etc), iar pentru a în posesia banilor trebuie să furnizeze anumite documente sau să trimită o sumă de bani într-un cont.
În alte situații, prezentante de-a lungul timpului și în presă, infractorii postează în victime, invocând un accident sau o situație urgentă care, pentru a fi rezolvată, necesită transferul imediat al unei sume de bani.
Fie că vorbim de angajați ai unei firme sau simple cetățeni, aceștia trebuie să ignore eventualele mesaje în care sunt desemnați drept câștigători ai unui premiu sau concurs, fără temei. La fel, aceștia nu trebuie să trimită date personale sau copii de pe actul de identitate, carduri bancare etc, dar nici să trimită bani unor persoane necunoscute.
Notă: Acest articol face parte dintr-o campanie informativă derulată de avocatnet.ro pentru sprijinirea antreprenorilor în lupta împotriva fraudei fiscale. Toate materialele din serie sunt disponibile aici.