Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.104/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.233/2016 privind parteneriatul public privat a trecut luni de Senat, primind votul favorabil, urmând să intre acum în atenția Camerei Deputaților, care are votul final aici. Dacă va fi adoptat, proiectul va fi fi trimis spre promulgare președintelui României și se va aplica abia după ce e publicat în Monitorul Oficial.
Principalele modificări propuse prin intermediul acestui proiect de lege sunt următoarele:
1. Pragul minim de 50% a proporției fondurilor private în finanțarea proiectului va fi eliminat
Ca urmare a eliminării prevederilor privind finanțarea realizării investiției în proporție de peste 50% din fonduri private, finanțarea proiectelor se va putea realiza, după aprobarea acestui proiect de act normativ, prin punerea în comun a fondurilor private și a fondurilor publice, indiferent de ponderea acestora.
2. Și alte entități publice vor putea acorda sprijin proiectului
Atunci când o altă entitate publică intenționează să sprijine realizarea proiectului prin asumarea față de parteneriatul privat desemnat câștigător a procedurii de atribuire a contractului sau față de societatea de proiect a unei obligații de plată sau de garanție, în beneficiul parteneriatului, poate face acest lucru numai în situația în care obligația de plată sau de garanție a fost prevăzută în studiul de fundamentare și în documentația de atribuire a procedurii, într-o modalitate clară, precisă și neechivocă, indicându-se condițiile în care poate fi realizată.
3. Va fi permis aportul în natură la capitalul social al societății de proiect
Proiectul de act normativ propune eliminarea limitării doar la numerar a aportului partenerului public la societatea de proiect, urmând a fi permis, de asemenea, și aportul în natură.
4. Contribuția partenerului privat va fi considerată avans
Până la recepția și prelucrarea obiectului investiției de către parteneriatul public, contribuția partenerului privat la finanțarea realizării investițiilor se va cosnidera avans.
5. Insolvența societăților de proiect nu va conduce automat la încetarea contractului
În cazul în care se va deschide procedura insolvenței în cazul societăților de proiect, se vor aplica prevederile din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. În acest caz, contractul de parteneriat public privat urmează a continua să-și aplice efectele, iar insolvența societăților de proiect nu va conduce automat la încetarea contractului de parteneriat public-privat.
Termenul de parteneriat public-privat a fost definit la nivel european ca fiind contracte pe termen lung între două unități, prin care o unitate dobândește sau produce un activ sau o serie de active, îl exploatează pentru o perioadă și ulterior transferă activul unei alte unități. Contractele de act tip se încheie de obicei între o întreprindere privată și administrațiile publice din România.
Fondurile publice și finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene pot suplini doar o parte din nevoile de finanțare a proiectelor de infrastructură din România (reabilitarea și extinderea actualei rețele de transport, realizarea unor noi facilități în domeniul justiției, sănătății, educației, lucrărilor de interes public în general).
Din această perspectivă, capacitatea statului pentru realizarea de proiecte de infrastructură din fonduri bugetare publice este limitată, astfel că legislația din domeniul parteneriatelor de tip public-privat va fi modificată, înlesnind astfel accesul entităților private la aceste tipuri de parteneriate.
Atenție! Prezentul act normativ nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie votat și în Camera Deputaților, urmând ca după promulgarea președintelui României să fie publicat în Monitorul Oficial.