Firmele private din România, dar și societățile/companiile naționale, regiile autonome sau institutele naționale de cercetare-dezvoltare trebuie să depună situațiile financiare aferente anului 2017 până pe 30 mai 2018, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Termenul-limită amintit reiese din prevederile Ordinului MFP nr. 470/2018, act normativ potrivit căruia firmele și celelalte entități amintite sunt nevoite să transmită situațiile financiare pentru anul 2017 în cel mult 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (31 decembrie 2017 în cazul nostru).
Întocmirea și depunerea situațiilor financiare este obligatorie, totodată, și pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, însă termenul maxim pentru transmiterea documentelor diferă.
Concret, acestea trebuie să depună bilanțurile în cel mult 120 de zile de la data la care se încheie exercițiul financiar, adică nu mai târziu de 2 mai 2018. Termenul inițial era 30 aprilie, dar acesta a fost amânat automat pentru că luni a fost zi liberă pentru bugetari, iar marți a fost zi liberă pentru toți salariații.
Conform prevederilor în vigoare, entitățile fără scop patrimonial sunt:
- asociațiile;
- fundațiile:
- partidele politice;
- patronatele;
- organizațiile sindicale;
- cultele religioase;
- alte persoane juridice înființate în baza unor legi speciale, în scopul desfășurării de activități fără scop patrimonial.
Ce cuprind situațiile financiare anuale depuse de ONG-uri
Potrivit Ordinului MFP nr. nr. 3103/2017, situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial cuprind:
- bilanţul;
- contul rezultatului exerciţiului;
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Totuși, organizațiile patronale, sindicale și organizațiile fără scop patrimonial și fără activități economice, cu excepția persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, întocmesc situații financiare anuale simplificate, care cuprind:
- bilanţul prescurtat;
- contul prescurtat al rezultatului exerciţiului;
- notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Mai mult, situațiile financiare anuale sunt verificate de cenzori sau de auditori financiari, după caz. De asemenea, aceste situații trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale, în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.
Situațiile financiare anuale pot fi depuse și online
Ca regulă, situațiile anuale la 31 decembrie se pot depune în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale MFP sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, dar și numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
„În vederea depunerii situațiilor financiare anuale în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, având atașată o semnătură electronică extinsă, societățile (...) folosesc programul de asistență pus la dispoziție gratuit de către Ministerul Finanțelor Publice pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se generează un fișier de tip PDF, având atașat un fișier xml, care conține datele de identificare a societății, precum și un fișier cu extensia zip. Fișierul cu extensia zip va conține situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege așa cum acestea sunt întocmite de societăți și scanate, alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul zip”, scrie în Ordinul MFP nr. 470/2018, în vigoare din 23 ianuarie 2018.
Pentru a putea depune bilanțurile anuale online, contribuabilii trebuie să dețină un certificat digital calificat sau să împuternicească persoane care dețin acest certificat.