La începutul acestei săptămâni, procedura de implementare a programului de Comerț și Servicii 2018 a fost aprobată prin ordin de ministru, astfel că doar lansarea sesiunii de primire a proiectelor mai întârzie în prezent depunerea cererilor de finanțare.
Deși bugetul disponibil pentru programul de Comerț și Servicii nu este nici pe departe la fel de generos ca cel alocat programului Start-up Nation, aproximativ 200 de microîntreprinderi și IMM-uri vor fi selectate pentru a primi sprijin nerambursabil în cursul acestui an.
Principala condiție pe care firmele interesate de acest program de finanațare trebuie să o îndeplinească este cea legată de vechimea societății. Astfel, doar firmele care au cel puțin un an calendaristic la data deschiderii programului de finanțare vor putea depune proiect în acest an.
Pentru a exemplifica acest program de finanțare, vom prezenta mai jos trei idei de afaceri din sfera prestării de servicii sau comerțului pentru care poți primi sprijin financiar în 2018. Activitățile de producție de bunuri nu sunt eligibile în cadrul acestui program de finanțare, ci în cadrul celui de Microindustrializare 2018.
Continuarea articolului este exclusivă pentru abonații avocatnet.ro premium. Aceștia pot afla mai multe despre cele trei idei de afaceri cu șanse mare la finanțare în cadrul programului de Comerț și Servicii.
1. Modernizarea unui cabinet stomatologic
Activitățile medicale, în general, și cabinetele stomatologice, în special, sunt activități eligibile în cadrul programului de Comerț și Servicii 2018.
Cei 250.000 de lei alocați prin intermediul acestui program de finanțare pot fi utilizați pentru retehnologizarea activității și achiziționarea de echipamente medicale:
- unit dentar;
- fotoliu dentar;
- tensiometru;
- stetoscop;
- opţional: lampă de fotopolimerizare;
- opțional: aparat de detartraj cu ultrasunete.
Suplimentar, în cazul în care bugetul nu este deja consumat integral, banii rămași pot fi utilizați și pentru acoperirea altor cheltuieli eligibile:
- achiziţionarea de echipamente IT;
- mobilier și aparatură de birotică;
- certificarea unui sistem de management al calităţii.
2. Modernizarea unei pensiuni turistice
Structurile de primire turistică (hoteluri sau pensiuni turistice) sunt eligibile în cadrul acestui program de finanțare, însă nu toate cheltuielile necesare unei astfel de activități pot fi decontate. Spre exemplu, deși necesare, lucrările de construcții, extinderi sau recompartimentări, precum și amenajările interioare nu pot face obiectul acordării ajutorului financiar nerambursabil.
Astfel, un solicitant ce dorește să depună un plan de afaceri pentru modernizarea unei structuri de primire turistică poate solicita sprijin pentru:
- achiziționarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie;
- achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare;
- realizarea unei pagini web pentru prezentarea serviciilor prestate;
- echipamente IT și programe software necesare în cadrul activității.
3. Dotarea tehnică a unei firme de construcții
Activitățile de construcții sunt sunt eligibile, de asemenea, în cadrul acestui program de finanțare, iar specificul acestei activități necesită achiziționarea de utilaje și echipamente de lucru.
Prin urmare, banii pot fi utilizați pentru achiziția de echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare.
Suplimentar, firmele de construcții pot achiziționa, conform listei de activități eligibile, electro și motostivuitoare.
Dincolo de cheltuielile specifice fiecărei activități, schema de minimis publicată la finalul lunii martie în dezbatere publică cupinde mai multe cheltuieli comune tuturor proiectelor. Acestea se vor deconta dacă antreprenorii le vor include în planurile lor de afaceri:
- servicii de consultanță pentru scrierea și implementarea proiectului;
- participarea la cursuri de instruire ;
- comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei.
Atenție! Depunerea cererilor de finanțare se va realiza online în cadrul unei sesiuni ce urmează să fie anunțată în perioada următoare.