Cum se vede inflația în coșul de cumpărături și când s-ar putea tempera creșterea prețurilor
Statistica vine să confirme ceea ce românii văd în fiecare zi în magazine: preţurile tot mai mari. Rata anuală a inflaţiei a mai bătut un record - a ajuns 5,2 la sută luna trecută, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani. Pe lista scumpirilor sunt legumele, fructele, dar plătim mai mult şi pentru utilităţi şi carburanţi.
„Fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult față de decembrie. Prețul lor a creacut în medie cu 14 procente. De exemplu, un kilogram de pere costă acum 8 lei. În decembrie, cu aceiași bani am fi putut lua cu o pară în plus din hipermarket. Legumele s-au scumpit și ele în primele 4 luni din an. Prețul cartofilor, de exemplu, a crescut cu peste 6 procente. Au fost, însă, legume pentru care scoatem acum chiar și mai mulți bani din buzunar. Dacă anul trecut ouăle erau în topul scumpirilor, acum conduc în cel al ieftinirilor. Prețul lor s-a redus în 4 luni cu 18%. Dacă în decembrie cumpăram 4 ouă cu 3 lei și 24 de bani, acum cu aceeași sumă cumpărăm cu un ou în plus”, relatează Cristina Sbîrn, jurnalist Digi24.
Majorările de preţuri, mai ales în cazul fructelor şi legumelor, au fost dictate de importuri.
România, printre ţările cu cel mai mare declin al investiţiilor
România se află printre ţările cu cel mai mare declin al investiţiilor, ca procent din PIB, între 2007 şi 2017. E un indicator al modului în care Guvernele care s-au perindat în acest deceniu pe la Palatul Victoria şi-au făcut treaba. De fapt, mare parte din investiţiile în economia reală aparţine privaţilor. Statul lucrează doar cu mărunţiş.
Datele Eurostat arată că, în 2007, an de dinainte de criză, investiţiile în sensul larg al cuvântului au reprezentat peste 35% din Produsul Intern Brut de la acea vreme al României. Prin comparaţie, anul trecut valoarea investiţiilor a fost sub 23% din PIB. Criza a venit, a trecut, economia a avut o perioadă de consolidare, însă investirea a fost lăsată deoparte.
E drept, între timp valoarea Produsului Intern Brut în preţuri curente este mai mult decât dublă, dar cu cât o economie este mai mare, cu atât are nevoie de de mai multe resurse direcţionate către proiecte care asigură dezvoltarea.
Plinul de carburant din Bulgaria, mai ieftin ca în România
Diferenţa de preţ la carburanţi între România şi Bulgaria a tot crescut în ultimul timp, aşa că, dacă aveţi drumuri în ţara vecină, faceţi economii substanţiale dacă alimentaţi acolo.
Creşterea taxării de la noi, coroborată cu deprecierea leului faţă de euro, dar şi cu stabilitatea levei bulgăreşti (Bulgaria are Consiliu Monetar, ceea ce înseamnă, printre multe altele, inclusiv curs valutar fix) duce la economii din ce în ce mai importante pentru românii care alimentează la vecinii noştri de la sud de Dunăre, potrivit e-nergia.ro.
Astfel, la data de 7 mai, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană, un litru de motorină costa, la noi, în medie, 5,6 lei. În Bulgaria, la aceeaşi dată şi potrivit aceleiaşi surse, motorina costa, în medie, 2,10 leva. La acea dată, cursul comunicat de BNR era de 2,38 lei pentru o leva. Aşadar, la cursul BNR, un litru de motorină în Bulgaria costa 5 lei. Economia este aşadar de 60 de bani pe litru (potenţată totuşi de faptul că nu veţi plăti în staţii la cursul BNR). Păstrând totuşi această cifră, rezultă că, la un plin de 50 de litri, aţi face o economie de 30 de lei.
Comentarii articol (0)