Finanțarea exploatațiilor agricole reprezintă cea mai importantă măsură de finanțare pe care AFIR o gestionează prin intermediul Programului Național pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2014-2020(PNDR). Sesiunea din acest an a acestei finanțări va debuta în 3 septembrie, proiectele putând fi depuse până cel târziu în ultima zi a anului, dacă bugetul nu este epuizat.
Măsura 4.1 va sprijini, la fel ca și în anii precedenți, investițiile făcute de fermieri pentru înființarea sau dezvoltarea exploatațiilor agricole. În continuare, vom detalia condițiile în care ajutorul financiar nerambursabil va putea fi acordat în acest an.
Bugetul disponibil pentru sesiunea din acest an este de 303 milioane de euro, fiind împărțit astfel:
- 53 de milioane de euro pentru sectorul vegetal zona non-montană;
- 26 de milioane de euro pentru sectorul vegetal zona montană;
- 111 milioane de euro pentru sectorul zootehnic zona non-montană;
- 54 de milioane de euro pentru sectorul zootehnic zona montană;
- 59 de milioane de euro pentru ferma de familie și ferma mică;
În cadrul măsurii PNDR 4.1, solicitanții eligibili sunt fermierii debutanți, alături de fermierii cu activitate economică demarată și care și-au organizat fermele agricole sub una din următoarele forme:
- persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială;
- societate comercială cu răspundere limitată sau pe acțiuni;
- societate agricolă;
- grup de producători.
Sunt sprijinite investițiile realizate la nivelul întregului teritoriu al României, atât în zona urbană, cât și în cea rurală.
Ajutorul nerambursabil acordat poate fi de până la două milioane de euro, investiția fiind decontată într-un procent cuprins între 30% și 90%.
Cheltuielile eligibile și cheltuielile neeligibile ale proiectului
Un proiect poate cuprinde atât cheltuieli eligibile cât şi cheltuieli neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate de beneficiarul proiectului. Cheltuielile neeligibile înscrise în proiectul selectat trebuie de asemenea finalizate pâna lă data depunerii ultimei cereri de plată.
Iată care sunt cele mai importante cheltuieli eligibile pentru care fermierii pot solicita sprijin financiar nerambursabil:
- construcția sau modernizarea, dar și dotarea clădirilor din cadrul fermei;
- construirea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare a propriilor produse;
- achiziționarea de utilaje și echipamente specifice activității agricole;
- TVA-ul, în cazul beneficiarilor neplătitori de TVA;
- înființarea unui site;
- crearea conceptului de etichetă pentru produsele comercializate;
- crearea brandului produselor comercializate;
- consultanță pentru scrierea și implementarea proiectului.
Ajutorul financiar nerambursabil ce va fi acordat fermierilor prin intermediul acestei linii de finanțare nu este de 100%, astfel că este necesară o cofinanțare a investiției din fonduri private. Existența resurselor financiare va fi verificată înainte de semnarea contractului de finanțare, ca o măsură de creștere a șanselor de reușită a proiectelor aprobate.
Totodată, ghidul solicitantului stabilește și cheltuielile neeligibile ce nu sunt acoperite de ajutorul financiar nerambursabil. Iată care sunt cele mai importante dintre ele:
- achiziţia de clădiri;
- construcția și modernizarea locuințelor;
- cheltuielile cu întreținerea culturilor agricole;
- cheltuielile cu spațiile ce deservesc activitatea generală a exploatației agricole: birouri administrative, săli de ședințe, săli de protocol, spații de cazare etc.;
- dobânzile și comisioanele bancare;
- TVA-ul, în cazul beneficiarilor plătitori de TVA;
- achiziţionarea de bunuri și echipamente „second hand”;
- cheltuieli efectuate înainte de semnarea Contractului de finanțare, cu excepția cheltuielilor de consultanță.
Criteriile de selecţie ale proiectului
Pentru această submăsură pragul minim este de 25 de puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finanțare. Totuși, obținerea punctajului minim nu reprezintă o garanție pentru obținerea finanțării, având în vedere concurența foarte ridicată, astfel să este recomandat ca fermierii să încerce îndeplinirea unui număr cât mai mare din criteriile de selecție ale proiectului.
Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele care au un punctaj estimat mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar menționat în anunțul licitației depunerii de proiecte.
Cele mai importante criterii de selecție sunt următoarele:
- sunt încurajate investițiile realizate de către fermele de mici dimensiuni și fermele de familie, acestea obținând un punctaj superior fermelor mari;
- sunt sprijinite investițiile pentru realizarea lanțurilor alimentare integrate;
- sunt sprijinite asocierile fermierilor, care dețin exploatații de dimensiuni micii și/ sau medii;
- proiectele realizate în zonele cu potențial agricol ridicat vor primi un punctaj superior.
Principiul de bază al finanţării nerambursabile acordate prin intermediul PNRD 4.1 este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate (suportate și plătite efectiv) în prealabil de către beneficiar.
Documentația necesară ce cuprinde atât ghidul solicitantului, cât și instrucțiuni pentru completarea planului de afaceri, poate fi verificată în această pagină de pe site-ul AFIR.
Atenție! Acest program de finanțare nu este încă lansat. Solicitanții eligibili vor putea depune cereri de finanțare începând cu data de 3 septembrie 2018.
Comentarii articol (0)