Alte modificări la Legea salarizării unitare nr. 153/2017 au fost adoptate săptămâna trecută de Executiv, în ședința săptămânală, printr-o ordonanță de urgență care a apărut deja în Monitorul Oficial. Corecțiile sunt cuprinse în OUG nr. 41/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018 și se aplică deja.
Prima soluție oferită de Guvern este o compensație salarială pentru cei care au primit mai puțini bani în mai față de nivelul din luna februarie a acestui an.
"Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute în art. 25 (acel procent de 30% din lege - n.red.). Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia", scrie în recent publicata ordonanță.
La bugetarii din sistemul de educație superior, Guvernul a stabilit acordarea indemnizației de hrană pentru perioada mai - noiembrie 2018, dar banii se vor acorda în exclusivitate din venituri proprii ale universităților de stat. Apoi, nivelul de salarizare pentru funcția de director Casa corpului didactic vai fi la fel cu cel pentru funcția de inspector școlar.
Legat de bugetarii din sistemul de sănătate, s-au modificat următoarele:
- să scoată din calculul procentului de 30% (care este o limitare referitoare la suma sporurilor, compensațiilor, primelor ș.a.m.d.) sumele pentru gărzi;
- unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și serviciul de ambulanță al Municipiului București – Ilfov vor beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unități sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în regulamentul pentru acest segment bugetar;
- stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile de director de îngrijiri, asistent șef serviciu de ambulanță și asistent medical șef, în funcție de salariul de bază aferent funcției de asistent șef și, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare.
Într-o informare de la Ministerul Muncii cu privire la această ordonanță de urgență se specifică faptul că aceste modificări au fost convenite ca urmare a discuțiilor purtate cu sindicatele.