Atunci când urmărim achiziția unui bun a cărui durată de utilizare se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, trebuie să urmărim reducerea costului de finanțare la un nivel minim, având în vedere faptul că bunul achiziționat este perisabil și deci supus uzurii fizice sau morale.
Prin urmare, achiziția unui bun mobil (autoturism sau echipament tehnologic) sau a unui bun imobil (spațiu de lucru sau apartament de locuit) trebuie să fie realizată prin intermediul unei soluții de finanțare cu un cost minim sau, altfel spus, raportul dintre beneficii și costuri să fie cât mai echilibrat.
Atât finanțarea din surse proprii, cât și cele două soluții de finanțare externe (credit bancar sau contract de leasing) pot fi utilizate cu succes pentru atingerea acestor obiective. Totuși, fiecare soluție de finanțare are atât avantaje, cât și dezavantaje, pe care orice persoană ar trebui să le cunoască înainte de a lua decizia de a achiziționa un bun de folosință îndelungată
Finanțarea din surse proprii este chiar preferată?
Aparent, cea mai bună soluție de finanțare dintre cele trei amintite mai sus, pare să fie resursele financiare proprii. Plata integrală a unui astfel de bun ne scutește de costurile financiare implicate de un contract de leasing sau credit: dobânzi, comisioane sau costurile asigurărilor obligatorii.
Cu toate acestea, soluția de finanțare din fonduri proprii, având în vedere costurile financiare ridicate pentru astfel de bunuri, nu este la îndemâna oricui. Mai mult, chiar și persoanele sau societățile care dispun de resurse financiare suficiente nu preferă, întotdeauna, această sursă de finanțare, întrucât ea presupune imobilizarea unor resurse financiare importante pentru o perioadă lungă de timp.
Mai mult, atunci când utilizezi resurse financiare importante pentru a achiziționa un bun, înseamnă că vei exclude posibilitatea de a efectua, pentru o anumită perioadă de timp, alte achiziții importante.
Finanțarea prin credit bancar
Finanțarea unei astfel de achiziții prin intermediul unui contract de credit are, la rândul ei, mai multe avantaje și dezavantaje:
Avantajele unui contract de credit
- cumpărătorul bunului devine automat proprietar după semnarea contractului de vânzare-cumpărare;
- flexibilitate mai mare în cazul plăților anticipate pe durata contractului;
Dezavantajele unui contract de credit
- aprobarea unui contract de credit este mai anevoioasă decât în cazul unui contract de leasing;
- finanțarea unui bun prin intermediul unui credit bancar necesită mai multe garanții;
- riscul uzurii morale a bunului și/sau degradarea în timp sunt suportate de către beneficiar;
- taxele aferente legalizării contractului de vânzare-cumpărare sunt calculate la valoarea de cumpărare a bunului (o valuare ridicată).
Finanțarea prin leasing a bunurilor de utilizare îndelungată
De foarte multe ori, leasingul este preferat în detrimentul unui contract de credit, ca urmare a unei flexibilități mai mari oferite de către finanțator. Accesul la acest tip de finanțare este mult mai facil, având în vedere faptul că, în multe cazuri, finanțatorul este proprietarul bunului achiziționat până la plata integrală a acestuia, iar garanțiile suplimentare nu mai sunt la fel de necesare.
Totuși, iată principalele avantaje oferite de achiziționarea unui bun de folosință îndelungată prin intermediul unui contract de leasing:
- finanțatorul rămâne proprietarul bunului până la plata integrală, lucru ce-l scutește de costurile altei garanții. Acest lucru înseamnă, din punctul nostru de vedere, costuri de finanțare mai mici;
- flexibilitate mai mare în privința avansului perceput, marja de negociere fiind mult mai mare decât în cazul unui contract de credit;
- eventualele reeșalonări sau depășiri de termene sunt tratate mai flexibil de către o firmă de leasing decât de către o bancă;
- riscul uzurii morale este suportat de către societatea de leasing.
În cazul în care utilizatorul bunului își manifestă intenția de a achiziționa bunul la finalul perioadei de leasing, cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare se vor calcula la valoarea reziduală, rezultând taxe mai mici decât în cazul contractului de creditare.
Totodată, un contract de leasing are și dezavantaje, însă cel mai important dintre ele este durata mai scurtă de finanțare, ceea ce înseamnă că vom avea de plătit costuri lunare mai mari.
În plus, finanțatorul păstrează calitatea de proprietar al bunului până la plata integrală a acestuia. Deși avantajul care rezultă de aici a fost expus mai sus, în cazul în care plățile nu pot fi continuate, executarea silită este mult mai rapidă.
Trebuie amintit și faptul că durata unui contract de leasing nu poate fi mai mică de un an de zile, astfel că posibilitatea plăților anticipate este mult restricționată.
Notă: Acest articol face parte dintr-o campanie informativă derulată de avocatnet.ro pentru buna informare a antreprenorilor care intenționează să demareze sau să dezvolte o afacere prin intermediul finanțării prin leasing. Celelalte materiale din serie pot fi citite aici.
Comentarii articol (0)