Termenul de anul acesta pentru declararea veniturilor din chirii prin declarația unică este 15 iulie (care devine 16 iulie, pentru că ziua de 15 pică duminica), potrivit Codului fiscal. O noutate relativ recentă e că nu mai trebuie alergat cu contractele de închiriere pentru a fi înregistrate la Fisc (detalii, aici).
Continuarea articolului este exclusivă pentru abonații avocatnet.ro premium. Aceștia pot afla mai multe despre declararea veniturilor din 2018 și a veniturilor din contractele pe care le aveau deja în derulare încă de anul trecut.
Declarația unică trebuie depusă de cei care încheie contracte de închiriere în 2018 în termen de 30 de zile de încheierea lor -- deci, termenul de 30 de zile este, în continuare, relevant pentru declararea veniturilor din chirii, chiar dacă nu mai există acea obligație de a înregistra contractul în acest termen.
De pildă, cine încheie mâine un astfel de contract, are la dispoziție 30 de zile ca să completeze declarația unică, estimând veniturile pentru 2018 (regularizările se vor face la anul).
În schimb, cine avea deja contracte încheiate de mai multă vreme, de exemplu, din septembrie anul trecut, trebuie să depună declarația unică pentru veniturile realizate în 2017 (în cazul în care nu au fost deja regularizate prin declarația 200) și pentru cele estimate pentru 2018 (deci completând atât la veniturile realizate, cât și la cele estimate), până la 15 iulie 2018.
În concluzie, trebuie declarate atât veniturile obținute anul acesta, cât și cele de anul trecut, în ipoteza în care nu au fost declarate și regularizate deja.
Atenție! Cei care obțin venituri din chirii în 2018 nu trebuie să și plătească impozitul și contribuțiile aferente, dacă nu vor, dar ar putea alege să facă acest lucru dacă vor să obțină reduceri la dările fiscale -- mai multe detalii despre aceste bonificații puteți afla de aici.
Comentarii articol (0)