”Cum îți dai seama dacă autoritățile statului, ministere, primării, instituții care au drept scop asigurarea siguranței cetățeanului, sunt interesate cu adevărat de viața copiilor noștri, de viitorul acestei țări. Simplu, le urmărești activitatea, le observi implicarea și mai ales le apreciezi realizările. La aproape 3 ani de la Colectiv, incendiile izbucnesc periodic în spații publice care funcționează fără autorizație la incendiu.
Au ars grădinițe, școli, spitale, din fericire fără victime. Deocamdată. În septembrie 2017, ministrul Educației Pop spunea că școlile țin de primării si faptul ca școlile nu îndeplinesc cerințele impuse de pompieri le este imputabil primarilor. În toamna 2017 s-au înfiintat 7 comisii mixte, formate din specialiști din primării și pompieri. Ce au făcut acestea nu știm, dar vrem sa aflăm, pentru că singurul lucru cert la ora asta este faptul că școlile se aprind în continuare și nu avem nici măcar o școală autorizată în acest an școlar, care iată, tocmai se încheie. Peste 3 luni, vom începe un nou an școlar. Care va fi situația atunci? Așteptăm să aflăm de la primarii noștri, de la miniștrii noștri, vineri 15 mai. Țin să precizez faptul că nu facem politică, încercăm să ne asigurăm că nu vom avea un nou “Colectiv”.
Primăria Capitalei și Ministerul Afacerilor Interne sunt conduse de femei. Am speranța că implicarea acestora va fi totală.” - spune Eugen Iancu, care a anunțat organizarea unei dezbateri publice pe tema “Siguranţa Copiilor în Şcoli şi Spaţii Publice“.
Citiți materialul integral pe ȘtirileProTV.ro.
Comentarii articol (0)