Declarația unică se depune până la 15 iulie anul acesta (dar, de la anul, termenul va fi 15 martie) pentru regularizarea veniturilor pe 2017 și pentru estimarea veniturilor din 2018, cu privire la care se vor face și estimările în privința dărilor ce trebuie plătite (cât impozit, cât CAS, cât CASS).
Primii care trebuie să aibă în vedere obligația de a depune declarația unică sunt cei care obțin astfel de venituri în sistem real, deci, cei care obțin independent aceste venituri. Aceștia trebuie să-și declare veniturile și să-și estimeze cât au de plată pe 2018 la impozit și contribuții, eventual, cumulând și cu alte tipuri de venituri pe care le obțin (din chirii, să zicem). Pentru aceștia, lucrurile sunt mult mai clare decât pentru cei care obțin veniturile în mod dependent.
Obținerea veniturilor din drepturi de autor cu reținere la sursă duce la obligația de a depune declarația unică până la 15 iulie doar în anumite situații. În primul rând, pentru aceștia, impozitul pe venit se reține de către plătitorul venitului și cel care obține banii din drepturi de autor nu trebuie să se mai preocupe cu plata acestuia -- altfel spus, iese din discuție ideea de a depune declarația unică pentru plata impozitului. Situația se schimbă însă în privința contribuțiilor sociale -- în legătură cu acestea există uneori obligația depunerii declarației, atunci când trebuie plătit CAS și CASS pentru că veniturile nete din drepturi de autor depășesc 22.800 de lei (adică 12 salarii minime).
Notă: Venitul net, cel care se compară cu pragul de 22.800 de lei, se calculează prin scăderea din venitul brut a unei cote forfetare de 40% din brut.
Obligația de a depune declarația unică la Fisc apare pentru acești contribuabili atunci când veniturile nete însumate de pe mai multe contracte sunt de cel puțin 22.800 de lei, dar la niciunul dintre plătitorii de venit nu se depășește acest prag.
Cei care au mai multe astfel de contracte trebuie să analizeze mai întâi veniturile pe care le-ar obține pe fiecare astfel de contract, pentru că, dacă la vreunul dintre plătitori se estimează că pe 2018 veniturile nete ar fi peste acest prag impus de Codul fiscal, atunci unul dintre acești plătitori la care se depășește pragul va trebui desemnat cu sarcina achitării plății contribuțiilor sociale. Lămurirea ne este oferită de normele de aplicare a Codului fiscal, recent modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 354/2018.
Într-o atare situație, nu există obligația de a depune declarația unică, pentru că plătitorul (desemnat) va achita contribuțiile pentru cel care obține venitul.
Desigur, e posibil și ca veniturile din drepturi de autor din mai multe contracte să nu depășească pragul de 22.800 de lei, dar să-l depășească adunate cu alte venituri ale contribuabililor. În atare situație, se va datora și CAS, și CASS, dar raportat la aceste venituri însumate, nu pentru fiecare categorie de venit în parte, așa cum explică expertul contabil Luiza Daneliuc într-un material video privitor la aceste venituri.
Important! Cei care obțin venituri din proprietate intelectuală și sunt pensionari sau salariați nu au obligația de a plăti CAS și CASS. De asemenea, chiar dacă în vreuna dintre situațiile de mai sus nu există obligația de a achita aceste contribuții, ele pot fi plătite în mod voluntar, tot prin declarația unică. În plus, e posibil ca încheierea unor noi contracte pe parcursul acestui an să-i conducă pe cei care nu aveau obligația depunerii declarației fiscale pe drumul către obligația de a o depune, pentru că veniturile lor nete cresc și ating acel plafon.