Pregătirea proiectului în vederea obținerii oricăror fonduri nerambursabile, indiferent de sursa din care sunt plătite solicitanților, presupune și îndeplinirea unor condiții de formă.
În primul rând, orice ghid al solicitantului stabilește care sunt documentele pe care antreprenorul trebuie să le obțină și să le depună în cadrul sesiunii de primire a proiectelor. Chiar dacă pot fi diferențe de la o linie de finanțare la alta, cele mai importante documente cerute sunt următoarele:
- planul de afaceri;
- cererea de finanțare;
- situațiile financiare pentru anul anterior;
- documentele privind înregistrarea societății la Oficiul Național al Registrului Comerțului;
- documente privind lipsa datoriilor fiscale;
- acte de identitate și studii privind personalul implicat în realizarea proiectului.
În timp ce documentele emise de diverse instituții ale statului trebuie să respecte condițiile de formă cerute acestora (să fie în termen de valabilitate și să fie semnate de emitent), problema care se pune este cine semnează planul de afaceri pe care antreprenorul îl va depune pentru finanțare?
În cazul în care proiectul prevede o investiție simplă, propusă de solicitant pentru achiziția de utilaje și echipamente în special, documentația va fi semnată de către antreprenor, chiar dacă ea este posibil să fie întocmită de către o firmă de consultanță.
Acest lucru înseamnă că antreprenorul răspunde pentru informațiile prezentate în planul de afaceri în fața finanțatorului. Tocmai de aceea, în cazul în care se impun anumite clarificări cu privire la documentația transmisă, finanțatorul transmite solicitantului de fonduri o listă de întrebări, nu consultantului acestuia.
Consultantul este responsabil doar în fața clientului său, solicitantul de fonduri europene și doar în limitele contractului de consultanță încheiat de cele două părți.
Totuși, lucrurile se schimbă atunci când proiectul întocmit presupune și realizarea unor construcții. În acest caz, documentația va fi mai complexă, astfel că planul de afaceri întocmit va fi semnat de colectivul de elaborare. Prin urmare, pe lângă beneficiarul investiției, documentația va fi semnată și de către firma de proiectare, împreună cu specialiștii care au lucrat la întocmirea acesteia (arhitecți, ingineri, verificatori etc.).
Notă: Prezentul articol face parte dintr-o campanie informativă prin care avocatnet.ro vrea să educe antreprenorii care se lovesc pentru prima oară de finanțările nerambursabile. Toate articolele din serie sunt disponibile aici.
Comentarii articol (0)