Fotovoltaice gratis pentru locuințele neelectrificate
Ministerul Mediului alocă, prin Fondul de mediu, 100 de milioane de euro pentru relansarea, în luna octombrie, a programului Casa verde.
Promisiunea a fost făcută vineri la Suceava de către ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de presă, vineri, la Suceava, informează Agerpres.ro.
Potrivit ministrului, prin acest program, 26.000 de gospodării vor putea beneficia de celule fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară încălzirii apei, iar până la 4.600 de euro din totalul investiţiei vor putea fi decontaţi din bugetul Administraţiei Fondului de Mediu. ''Există deja ghidul pregătit şi în jur de 15 octombrie el o să fie şi lansat, un proiect pe care l-am îmbunătăţit anul acesta, respectiv vechiul program Casa verde, cel care dădea posibilitatea persoanelor fizice şi juridice să poată să acceseze Fondul de mediu să-şi monteze panouri solare pentru încălzirea cu apă caldă. (...) Am prins în bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, buget care este deja în dezbatere publică pe site-ul ministerului şi va fi aprobat în şedinţa din 20 august, 100 de milioane de euro pentru ca 26.000 de gospodării să poată să-şi monteze celule fotovoltaice cu putere de instalare de 3 KW şi finanţarea va fi de maxim 4.600 de euro".
Ambiții: Tarom va lega toată România prin curse aeriene, anul viitor
Directorul General al TAROM, Werner-Wilhelm Wolff, a declarat vineri, la Constanţa, în cadrul unei reuniuni cu reprezentanţii locali ai agenţiilor de turism, că pentru anul viitor, compania aeriană naţională va avea curse interne prin care vor fi unite toate regiunile ţării.
"În 2019 TAROM va unii toate regiunile din România cu zboruri interne. În Constanţa, am fost prezenţi anul acesta, prin programul întocmit în iarnă, la scurt timp după ce am preluat managementul, cu o cursă de Satu-Mare cu două frecvenţe săptămânale, care are succesul scontat. La Constanţa nu am fost prezenţi de prea mult timp şi sincer, m-am gândit cum ar fi să conectăm şi Bucureşti de Constanţa şi este de luat în calcul şi o astfel de perspectivă. Eu văd un interes crescut pentru Constanţa dar trebui schimbată totuşi imaginea turismului de pe litoral" a declarat Wolff, la reuniunea găzduită de găzduită de Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.
Dobânzile la credite și leul în viziunea analiștilor, în următorul an
Analiştii economici anticipează, pentru următoarele 12 luni, o rată medie a inflaţiei de 4,66%, o creştere a ratei medii ROBOR, la trei luni, până la 4,16%, precum şi un curs de 4,7688 pentru un euro.
Datele provind din Indicatorul de Încredere Macroeconomică pentru luna iulie, publicat vineri de CFA România, potrivit Agerpres.ro.
Conform datelor analizate în cadrul sondajului CFA România, în ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, în comparaţie cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,7224, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7688.
Comentarii articol (0)