Nevoia de sens

Nevoia de sens este cea care ne face să fim definiți, așa cum o spune atât de frumos Bachelard, de lucrurile “ne-necesare” pe care le întreprindem. De alegeri personale fără miză, făcute în absența unui “trebuie”. Adică de ceea ce faci atunci când nu e nevoie să faci nimic, când nimeni nu îți cere nimic, când nu ai imperative. Creativitate, bunătate, ajutor.

Nevoia de sens este în primul rând sursa demersului științific. Dintotdeauna oamenii au dorit să înțeleagă modul în care funcționează lumea în așa fel încât să o poată influența. Să își facă viața mai bună, mai ușoară, mai sănătoasă – să câștige timp pentru odihnă, creativitate, relaxare.

Tot nevoia de sens stă la baza demersului inițial religios, ulterior filosofic. Din cauza faptului că cele mai importante lucruri sunt impalpabile, inefabile și mai ales greu de cuantificat, mintea omenească a creat sisteme de gândire care să ajute la explicarea modului în care oamenii - ca indivizi, dar și ca societate – funcționează, se angrenează și conlucrează în demersul comun de a fi fericiți. Ce ne face să ne fie bine cu noi înșine? Care sunt greșelile majore, care este remediul acestora?

Nu în ultimul rând, nevoia de sens este nevoia de acceptare, nevoia de apartenență, nevoia de validare. A însemna ceva pentru cei de lângă tine, a influența viața acestora, a fi prețuit – toate acestea sunt importante și presante. Din păcate, nu toți știm să ne facem apreciați, sau chiar ne alegem modalități greșite de a face acest lucru. Și avem eșecuri de comunicare, pentru că ne imaginăm că ceea ce ne locuiește pe noi – idei, experiențe, valori – există egalmente și in mintea celorlalți. Pe care îi judecăm cu propria măsură. Uitând de diferențe, de detaliile care răstoarnă judecata.

Aici intrăm în zona în care nevoia de sens începe să ne joace feste, pentru că nu de puține ori ceea ce are sens și logică pentru noi nu are sens sau logică și pentru ceilalți. Cum spuneam, suntem diferiți și, deși știm asta, ne încăpățânăm să acționăm pe dos. Interacțiunile între indivizi sunt doar într-o proporție infimă bazate pe logică și argumente, dar cu siguranță guvernate de emoție. Dacă măcar o dată vi s-a întâmplat să întâlniți situații în care, indiferent de calitatea argumentelor, nici măcar nu ați vrut să le auziți, datorită caracterului sau personalității discutabile ale emitentului, atunci știți exact despre ce vorbesc.

Există relații toxice care se prelungesc la nesfârșit, pentru că nevoia de a înțelege sensul a ceea ce se întâmplă îi ține laolaltă pe protagoniști. Există alte relații în care cei implicați nu pot comunica deloc eficient, pentru că fiecare dintre ei are reprezentări experiențiale diferite ale acelorași concepte. Cu sensuri divergente pe alocuri. Există relații interumane dominate de lentila perceptuală retrospectivă, care ne spune tuturor, mai mult sau mai puțin apăsat, cum că lucrurile tind să se repete. Mai ales cele negative. Ceea ce ne reduce încrederea în celălalt și ne acutizează percepția pesimistă.

Ca o concluzie, ca și în oricare instanță de exces, și nevoia de sens – altfel splendidă și extrem de utilă – poate juca feste. Singura corecție posibilă în circumstanțele cu potențial negativ este flexibilitatea și deschiderea mintală la alte sensuri decât cele cu care suntem oarecum condiționați de propria experiență.

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.