Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor va intra în vigoare la 28 septembrie 2018 și va prevedea anumite condiții legate de nivelul de educație sau de specificul de activitate pentru persoanele care vor să devină cenzori.
Pentru a putea îndeplini funcția de cenzor, o persoană, la acest moment, trebuie să "aibă cel puțin studii medii", conform Legii nr, 230/2007 privind
înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Astfel, cineva care are absolvit liceul, de exemplu, poate, până la
27 septembrie 2018, să devină cenzor într-o asociație de proprietari.
În schimb, de la 28 septembrie, nu va putea deveni cenzor decât cineva care va îndeplini anumite condiții suplimentare. Aceste condiții diferă în funcție de persoana care va ocupa funcția de cenzor (fizică sau juridică).
O persoană fizică va putea fi cenzor, conform Legii nr. 196/2018, doar dacă va avea, cel puțin, studii medii în domeniul economic (astfel, nu orice absolvent de liceu ar putea deveni cenzor, ci doar un absolvent de liceu economic, dacă va avea doar studii liceale, de exemplu) sau studii în domeniul juridic (aici nu se face vreo limitare la studii medii, astfel că poate fi vorba și de studii universitare).
În același timp, persoanele juridice vor putea deveni cenzori doar dacă activitatea lor se desfășoară în unul din următoarele domenii: contabilitate, audit financiar sau consultanță în domeniul fiscal.
Atenție! Persoanele care au început un mandat de cenzor conform Legii actuale a asociațiilor de proprietari vor putea să își finalizeze mandatul. Aceasta se va întâmpla pentru că noua lege nu prevede un termen-limită până la care să își finalizeze pregătirea cenzorii care încă sunt în desfășurarea funcției. Astfel, aceștia vor putea să își continue mandatul.
Comentarii articol (3)