Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va lansa pe 3 septembrie 2018 o nouă sesiune de primire a proiectelor pentru submăsura 4.1 - Investiții în exploatații agricole, prin intermediul căreia fermele nou-înființate sau cele cu istoric pot obține ajutoare financiare nerambursabile de până la două milioane de euro / exploatație.
În funcție de condițiile specifice îndeplinite de către solicitanți, ajutorul financiar nerambursabil acordat poate acoperi până la 90% din valoarea investiției eligibile.
În cadrul submăsurii 4.1 din PNDR, solicitanții eligibili sunt fermierii înregistrați ca persoane fizice autorizate, persoane juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin în temeiul legislaţiei naţionale.
Iată care sunt cele mai des-întâlnite forme de organizare a activității la care recurg fermierii:
- persoană fizică autorizată (PFA);
- întreprindere individuală (ÎI);
- societate pe acțiuni (SA);
- societate cu răspundere limitată (SRL);
- societate cu răspundere limitată -debutante SRL-D);
- societate agricolă;
- cooperativă agricolă;
- grup de producători.
O listă completă cu toate categoriile de solicitanți eligibili este disponibilă în cadrul ghidului solicitantului, document ce poate fi descărcat și consultat de pe site-ul AFIR.
De asemenea, este obligatoriu ca exploatațiile care fac obiectul finanțării nerambursabile să fie situate pe teritoriul României.
Alte condiții pe care fermierii trebuie să le îndeplinească
Pentru a putea solicita aceste fonduri nerambursabile, fermierii trebuie să îndeplinească și alte condiții de eligibilitate:
1. Ferma trebuie să aibă o dimensiune economică de cel puțin 8.000 de SO (valoarea producției standard).
Dimensiunea economică este stabilită prin însumarea producției standard ce revine fiecărei culturi sau specii de animale din fermă, după cum am arătat într-un articol anterior.
2. Investiţia trebuie să se încadreze în cel puţin una din acţiunile eligibile
Principalele acțiuni eligibile sprijinite prin intermediul acestei măsuri sunt:
- înființarea, extinderea şi modernizarea fermelor zootehnice;
- înființarea, extinderea şi modernizarea fermelor vegetale;
- îndeplinirea standardelor comunitare în cazul tinerilor fermieri;
- înființarea şi modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, utilități și racordări;
- procesarea produselor agricole la nivel de fermă și comercializarea lor;
- instalații pentru irigații.
3. Solicitanții trebuie să dispună de resurse financiare proprii
După cum am menționat mai sus, ajutorul financiar nerambursabil nu acoperă în întregime valoarea investiției. Prin urmare, solicitanții trebuie să dispună de resurse financiare proprii pentru a implementa planurile de afaceri, în cazul în care vor obține finanțarea nerambursabilă solicitată.
Chiar dacă acest criteriu va fi verificat sumar la momentul depunerii proiectului, semnarea contractului de finanțare, în cazul în care proiectul va fi selectat pentru finanțare, nu se va putea face fără prezentarea extrasului de cont sau a contractului de credit pentru diferența menționată.
Banii pot fi folosiți pentru construcții și echipamente
În special, banii europeni pot fi solicitați și ulterior utilizați pentru realizarea unor construcții în cadrul fermelor, dar și pentru achiziția de utilaje și echipamente necesare desfășurării activității agricole.
Iată care sunt principalele cheltuieli eligibile pe care fermierul le poate include în planul său de afaceri:
- construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din cadrul fermei;
- construirea, amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare;
- înființarea unui site – pentru promovarea și comercializarea propriilor produse;
- crearea conceptului de etichetă pentru produsele comercializate;
- achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini/ utilaje şi echipamente noi;
- TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile, însă doar în cazul în care solicitantul nu este înregistrat în scopuri de TVA;
- achiziționarea sau dezvoltarea de software.
Atenție! Acest program de finanțare nu este încă lansat. Solicitanții eligibili vor putea depune cereri de finanțare începând cu data de 3 septembrie 2018.
Comentarii articol (0)