Relații - Simbioza emoțională

Acesta este însă și momentul în care, datorită faptului că s-a experimentat de prea multe ori starea emoțională împărtășită, începem să uităm de deosebirile dintre noi și să mergem doar pe ceea ce avem în comun. Acesta este și momentul în care uităm că orice efect poate avea mai multe cauze, și că orice cauze pot produce o varietate de efecte. Și de aici se deschide de fapt o cutie a Pandorei a surprizelor reciproc-neplăcute. A descoperirii diferențelor pe care le credeam/doream inexistente.

În mod evident, asemănările par a fi vestea bună prin excelență. După cum și diferențele dintre parteneri sunt estimate, la fel de evident, ca nebinevenite. În realitate însă, din momentul în care ai hotărât că îl iubești/admiri/respecți pe celălalt numai pentru aspectele sau trăsăturile comune, tocmai ai pregătit calea către o relație profund disfuncțională. Ca orice relație întemeiată pe filosofia de Cosmopolitan. Cu idealism și idiosincrazii foarte puțin întemeiate în realitate.

Realitatea arată că, dincolo de bucuria absolut firească a ceea ce avem în comun cu omul pe care îl iubim, este hotărîtor mai important să putem face față diferențelor. Modul în care le resușim să ni le acceptăm unul altuia este un predictor cu mult mai bun al sănătății - și duratei – relației în sine. Să vrei să te vezi în celălalt ca într-o oglindă denotă în cel mai bun caz naivitate, dar poate avea de-a face și cu un ego narcisic. În orice caz, nu poate funcționa.

Relațiile simbiotice, în care cuplul împărtășește trăsături, gusturi, plăceri comune, apoi trece la activități comune și vrea să stea numai în ele, sfârșesc prin a irita, sau chiar a sufoca identitar părțile. Partenerii trebuie să asigure și un grad sănătos de separare, prin acceptarea diferențelor reciproce, pe de o parte, dar și prin introducerea activităților separate, individuale. Cine, filme, sport cu prietenii fiecăruia. Sau, cum am auzit pe cineva spunând soțului foarte posesiv – “Ajută-mă să-mi fie dor de tine!”

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.