Aproape, la distanță

Și primul lucru care mi-a venit în minte este cuvântul distanță.

Distanța care îți asigură confortul sau mai degrabă igiena emoțională atât de trebuincioasă în angrenarea de grup. Distanța care atunci când înseamnă diferențiere îți aduce complementaritate și îți rezolvă acoperirea unei arii întinse de priceperi, înclinații și  – de ce nu – talente. Distanța care nu sufocă, pentru că alăturarea la grup nu înseamnă fuziune,  și îți lasă libere zone vaste ale personalității. Distanța care  face ca fiecare dintre mebrii grupului să vadă ceva diferit în însuși obiectivul comun. Ceva diferit, asortat în mod unic cu prioritățile, interesele și modul de expresie al sinelui.  Adică atunci când unul țintește prestigiul muncii bine făcute, altul se concentrează pe valoarea pecuniară, și cel de-al treilea vede posibilitatea de a învăța ceva nou.

Distanța nu înseamnă singuratate, ci acceptarea diferențelor. Distanța nu înseamnă lipsă de interes și investiție emoțională, dar pune atât interesul cât și investiția emoțională în locul cuvenit. Distanța care nu înseamnă egoism, ci protecția trăsăturilor individuale, care rotunjeste spațiul necesar creșterii și dezvoltării eului. Distanța care nu înseamnă agenda ascunsă, sau false aderențe la valorile de grup, însă asigură dreptul la a-ți asuma părțile care te caracterizează și îți sunt utile din obiectivul desemnat drept comun.

Acum – lista pe dos.

Am văzut oameni care se identifică cu grupul, și nu am încredere in ei, pentru că fie nu realizează gestul autolimitativ și ponosul asupra individualității, fie se hrănesc simbiotic și pervers din energia celorlalti  arogându-și valori în care nu cred și reusite la care nu au contribuit.

Am văzut oameni care se autopedepsesc prin muncă, si care îi urăsc pe cei care stabilesc limitele angrenării și își dozeaza efortul.

Am văzut și oameni pe care delicatețea îi împiedică să se protejeze de egoiști și exploatatori emoționali. Am văzut și oameni al căror simț exacerbat al onoarei îi împiedică să puna punct unor contracte sociale păguboase pentru ei.

Am văzut oameni care nu înțeleg că și ei înșiși sunt răspunzători pentru calitatea vieții și trăirilor personale, și atunci își petrec viața lamentându-se că sunt abuzați, subapreciați sau exploatați.

Am văzut oameni care au nevoie de clasificări, etichete și căprăreli ca să poată funcționa. și cărora li se face frică dacă viața se încăpățânează să nu intre în pătrățelele desenate de-acasă.

Am văzut oameni care nu percep natura temporară și tranzitorie a oricărei asocieri. și care nu înțeleg că schimbarea grupului sau schimbarea obiectivelor grupului sunt nu doar firești, dar și necesare unei evoluții reale. Oameni care se agață cu încăpățânare de valori bătute în cuie și profile umane depășite.

Ceea ce știu cu siguranță este că tot ceea ce nu se schimbă, nu evoluează și nu crește. Moare. Capacitatea de a te reinventa în fiecare clipă este capacitatea de a te menține în viață, și, mai ales, garanția creșterii personale. A crește înseamnă a pune distanță între tine cel de azi și eul tău de anul trecut, precum și a sesiza distanța între tine și celălalt, fără ca asta să îți perturbe în vreun fel valoarea și drumul personal.

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.