Relații - Să speri sau să nu speri, aceasta-i întrebarea

“A trăi fără speranță înseamnă a înceta să mai trăiești” – F. Dostoievski

Speranța este poate cea mai sinceră dintre emoții, pentru că nimeni nu poate spera ceva ce nu își dorește cu adevărat. Deși capacitatea de a ne mistifica realitatea este una redutabilă pe multe alte axe,  speranța rămâne privilegiată -  nu se poate contamina de fals.

Tocmai de aceea, întrebarea exploratorie despre ce anume speră pacientul este esențială demersului terapeutic, fiind și zona în care niciun individ nu poate disimula.

Prea multă lume însă confundă speranța cu soluția propriilor probleme. Uitând de comunicare, sinceritate, deschidere și încredere. De munca zilnică a branșării la celălalt, la nevoile și temerile lui, la speranțele lui, la adevărurile lui. De zecile de încercări pe care le datorăm fiecărui aspect de corectat în relație, de zecile de eșecuri care pot preceda succesul demersului. Și de zecile de ori în care va trebui să o luăm de la capăt.

Speranța nu este de ajuns pentru a traversa problemele de cuplu. Ca și în orice altă arie umană, o bună relație cu realitatea ajută. Reflecția asupra faptelor și întâmplărilor zilnice, discuția deschisă cu oamenii în care ai încredere, lecturile și lucrul cu sinele, toate acestea ajută decisiv în procesul de reparare sau îmbunătățire a unei relații.

Relațiile sunt contextuale prin excelență. Să speri că într-o bună zi problemele de cuplu vor dispărea ca prin farmec înseamnă să te comporți copilărește. Nu de alta, dar lăsate de capul lor, problemele tind să se agraveze, nicidecum să se repare spontan.

Speranța este un bun început. Este atitudinea care va lăsa drum deschis zilei de mâine, dar nu o va anula pe cea de astăzi, care există și produce efecte. Speranța este însă și cel mai bun drog al celor dependenți de părerea bună de sine, pentru care doar celălalt are de făcut, muncit, corectat, devenit. Pentru cei cărora li se întâmplă lucruri, nu le și fac să se întâmple. Pentru victimele propriilor vieți.

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.