Cei care au site-uri sau forumuri ar putea deveni răspunzători de conținutul postat de utilizatori

De reținut, totuși, ca nu există deci o obligație de a monitoriza activ lucrurile încărcate în platforme, pentru a observa care încalcă anumite drepturi ale altor persoane și care nu. OK, ne-am putea întreba, dar n-ar fi mai util să existe o astfel de monitorizare activă și "din oficiu", de către platformă, la încărcarea conținutului?

De ce justiția privată nu e o soluție

Deși, în teorie, dacă suntem de bună credință, am putea considera că e mai bine să previi decât să tratezi, realitatea e, în acest caz, înșelătoare. Iar explicația pornește de la argumente pe care omenirea le-a găsit acum multi-mulți ani, în istoria sa, atunci când a decis că justiția trebuie înfăptuită de oameni care sunt special educați și "antrenați" în acest scop și că nimeni nu trebuie să-și facă dreptate singur.

Să spunem, deci, că eu încarc un comentariu într-o astfel de platformă. Un comentariu care, citând dintr-un comunicat de presă al unei instituții, comentează argumentat de ce instituția în cauză nu are dreptate. Filtrul instalat de platformă ar observa, să spunem, faptul că în comentariul meu a fost copiată și o parte dintr-un text scris de altcineva și ar elimina respectivul comentariu pentru că "plagiază". OK, ați putea spune, filtrul e sigur mai deștept încât să observe astfel de situații.

Așa o fi. Deși, dacă ne uităm în istoria recentă, astfel de filtre dezvoltate de cele mai cunoscute companii tehnologice din lume (să luam doar exemplul Google, dar vorbim și despre Amazon, Facebook sau alții) au dat niște rateuri penibile. Pe rând:

• filtrele YouTube au susținut că o înregistrare de 12 secunde în care o pisică toarce conține opere protejate prin drepturi de autor ale casei de discuri EMI Music (iată și dovada!);
• o înregistrare a unei conferințe de la Harvard Law School referitoare la dreptul de autor a fost eliminată de filtrul YouTube pentru că profesorul a ilustrat câteva puncte cu scurte extrase de melodii pop; desigur, această utilizare educațională era perfect legală;
• înregistrarea de către Agenția Spațială a Americii a unei aterizări pe planeta Marte a fost identificată drept încălcare a drepturilor de autor; a fost vina unui filtru.

Și-apoi, cine poate indexa toate cunoștințele lumii?

În plus, dincolo de eventualele probleme de interpretare legală a situațiilor analizate odată cu folosirea la scară largă a acestor filtre, rămâne problema tehnică din spatele filtrelor.

Ca să funcționeze corect, filtrul ar trebui să poată face următorul lucru: să își fundamenteze activitatea pe o bază de date care conține toate operele protejate de drepturi de autor în lume. Indiferent de limba în care sunt scrise acestea, indiferent de metoda în care sunt fixate (sunete, manuscrise, documente digitale, videoclipuri etc.). Indiferent de legislația la care se raportează (dreptul de autor e reglementat extrem de diferit în lume, operele fiind protejate un număr de ani mai mic sau mai mare, în funcție de tipul de legislație care li se aplică). Indiferent de tipul lor (vorbim despre opere publice, opere care nu fac obiectul dreptului de autor, opere protejate etc.).

Cine ar putea avea astfel de filtre? Poate Google? Poate Facebook? În toate cazurile, micile companii care ar cădea sub incidența unei obligații de instalare a acestor filtre s-ar adapta cu greu. Și ar trebui să cumpere tehnologie de la Google și Facebook, adică tocmai acei mastodonți din piață pe care legiuitorii din întreaga lume încearcă să-i lovească prin astfel de reguli.

OK, am putea spune, dar dacă filtrul în sine funcționează doar pe opere "încărcate" de titularii dreptului de autor? Cu alte cuvinte, titularii construiesc ei înșisi o bază de date cu operele pe care le vor protejate, iar apoi invită platformele să interogheze respectiva bază de date pentru a filtra conținutul. Bun, dar în contextul ăsta nu cumva titularii de drepturi de autor tocmai ce-au identificat un alt serviciu care să fie "băgat pe gâtul" platformelor, la prețuri deloc mici (să dezvolți și să întreții un astfel de sistem, interogat de un număr fantastic de mare de ori și pe volume mari de date, e un coșmar)?

Povestea de mai sus are și un final. Iar finalul nu e spectaculos, pare chiar previzibil.

În "inteligența" lui, Parlamentul European a votat marți Directiva copyright-ului, care impune deținătorilor de platfome tocmai astfel de filtre. Dacă n-au filtre instalate și nu filtrează conținutul care încalcă dreptul de autor al cuiva, atunci vor fi răspunzători pentru încălcare și vor plăti alături de cel care a încărcat textul.

Ambiguitatea formulării textului este magnifică: regulile sunt aplicabile "furnizorilor care stochează cantități mari de opere sau alte obiecte protejate încărcate de utilizatorii lor și oferă publicului acces la acestea". Ce înseamnă "cantități mari"? E același gen de formulare pe care o vezi în Regulamentul general privind protecția datelor (pe scurt, GDPR), care vorbește adesea despre monitorizare "pe scară largă". Dacă o platformă este relevantă pentru un oraș, pentru o comună, atunci "cantitate mare" ar putea fi chiar zece videoclipuri încărcate de locuitorii de acolo.

Merită, deci, să plecăm de la premisa că orice site sau aplicație care "scoate capul în internet" și capătă, cât de cât, un cheag de cititori, ar putea intra oricând în categoria celor care stochează cantități mari de opere. Și nu vă lăsați păcăliți de ideea de "opere", pentru că nu vorbim despre poeziile lui Eminescu sau cine știe ce opere de artă. Vorbim despre comentarii, postări de forum, videoclipuri, sunete și orice altceva e încărcat, de obicei, într-un site obișnuit.

Ce urmează, deci, la intrarea în vigoare a Directivei (nu există încă o dată pentru punerea ei în aplicare și, pentru că vorbim despre o Directivă, va fi nevoie de legi naționale care să o transpună în fiecare din țările UE)?

Pe scurt, ca să ne referim la formularea art. 13 din Directivă:

1. furnizorii trebuie să ia măsuri, în cooperare cu titularii dreptului de autor, pentru a împiedica încălcarea acestor drepturi pe platformele lor;
2. printre măsurile exemplificate în articol se menționează "utilizarea de tehnologii eficace de recunoaștere a conținutului", adică filtre automate, care trebuie să fie adecvate și proporționale; ai un site mare, ai nevoie de un filtru mai puternic, un site mai mic e cu filtre mai mici; de parcă ar fi posibil...;
3. furnizorii dau raportul titularilor de drepturi cu privire la ce măsuri au luat, cât de bine funcționează și câte opere piratate au prins filtrele lor;
4. tot furnizorii trebuie să construiască mecanisme de reclamații și despăgubiri de care să dispună utilizatorii în caz de litigiu (dacă se taie un comentariu al cuiva, fără să fie corecta filtrarea).

În viitor, mai multă cenzură. Și taxe pentru platforme, pentru folosirea filtrelor.

Concluzia e complicată, dar simplă în același moment. Complicată, pentru că vorbim despre un sistem de justiție privată la o scară cum n-am mai văzut până acum, care ne va afecta pe toți în libertatea de expresie și gândire, prin accentuarea bulelor. Simplă, pentru că devine tot mai evident faptul că, la nivel european, ca și la nivel național, lobby-ul și nu buna credință stă la baza emiterii de acte normative.

Vom reveni zilele următoare și cu alte elemente incluse în noua Directivă privind protecția dreptului de autor în spațiul UE.