Delicatul

Doamnelor și domnilor, Delicatul este exemplarul uman destinat șocurilor culturale, sociale, financiare și de multe ori emoționale, cobaiul pe care Dumnezeu își încearcă combinatorica aleatoriu-cinică ori de câte ori e certat cu restul Sfintei Treimi.

Delicatul este unul dintre exemplarele nefericite care iau în serios linia de demarcație între ce se face și ce nu se face. Uneori chiar singurul.

Delicatul este un exemplar delicat – cum altfel –  al încrengăturii din care fac parte „Credulul”, „Optimistul”, „Sincerul”, „Săritorul”, „Amabilul”, „Politicosul”. E o familie mare și foarte strâns unită – elementele componente în cauza sunt greu de decelat de cele mai multe ori, și mai ales ușor de confundat de grosul populației cu încrengătura-martor ce numără „Fraierul”, „Blegul”, „Neputinciosul”, „Fricosul” printre cele mai cunoscute exemplare.

Delicatul, la vârsta școlară, este acela care știe exact cine i-a furat pachetul la pauză, dar nu îl dă pe tobogan la doamna învățatoare pentru că asta nu se face.

Același delicat este cel care nu prinde niciodată loc la geam în autocarul școlii, pentru că ar însemna să îmbrâncească vreo doi colegi ca să obțină asta. Și asta nu se face. Și este singurul care nu minte când e prins cu tema nefăcută, drept pentru care e subiectul favorit al discuțiilor pseudo-analitico-știintifice ale dirigintei proaspăt divorțate la ședintele cu părinții. Tot pentru că asta nu se face.

Delicatul adolescent este acela care oferă flori în dar florilor pe care floarea golănimii de cartier le va fi deflorat fără probleme. Și rămâne delicat uimit când o află. Tot el își însoțește mama la cumpărături, spre deliciul aceleiași golănimi căreia îi furnizează materie primă beton de hlizeală la colțul blocului.

Delicatul adult înțelege și ia în serios ordinea și regulile de funcționare ale lumii. Tocmai pentru că sunt prea multe chestii care nu se fac, asta îi creează un sever handicap competițional.

Delicatul adult nu dă șpagă, drept pentru care așteaptă răbdător deadline-urile legale pentru rezolvarea problemelor administrative, privind vag uimit în jur la toți cei care se descurcă mai rapid. Dar barem nu îi invidiază, că asta nu se face.

Delicatul adult va face întotdeauna munca colegilor, pentru că e prea delicat să îi refuze. Așa ceva nu se face.

Delicatul în postură de șef va ajunge să facă toată munca subordonaților care se întâmplă să aibă mult prea multe probleme familiale ca să mai și muncească.

Delicatul la el acasă nu vede niciodată ce vrea el la televizor pentru că nu vrea să își supere copiii sau, Doamne-ferește, soția. Nu se face. Nimeni nu știe care este felul de mâncare preferat al Delicatului pentru că niciodată nu a vrut să își impună propriile gusturi – așa ceva nu se face.

De asemenea, Delicatul este cel care primește cu aceeași simplă bucurie cele mai tâmpite cadouri din partea prietenilor care nu s-au obosit vreodată să-l întrebe cam ce-și dorește de fapt. Și tot el este cel care la chefuri nu bea niciodată, ca să îi poată duce acasă pe toți cei rămași fără carnet în chefuri precedente.

Delicatul ajuns la senectute nu va trage linia retrospectivă finală aducând reproșuri celor din jur, fie ei familie, fie prieteni pentru că așa ceva nu se face. Și, delicat, va închide usa după el. Fără să o trântească.

Că nu se face. 

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.