O procedură de cercetare disciplinară în acord cu legislația muncii presupune convocarea obligatorie a salariatului la audiere în fața comisiei de cercetare și audierea lui efectivă - exceptând situația când nu vrea să se prezinte nicicum. În cadrul audierii, legislația îi recunoaște dreptul de a-și susține apărarea cu probele pe care le consideră mai bune, are dreptul la un reprezentant și nu numai.
O procedură scrisă care să țină loc de cercetare nu este conformă cu Codul muncii, a subliniat de curând Curtea de Apel Iași, pentru că salariatul nu are cum să-și mai exercite efectiv drepturile recunoscute de lege și să-și facă apărarea.
Este obligatoriu ca salariatul cercetat să fie convocat în scris la cercetare, iar salariatul convocat trebuie efectiv audiat, potrivit Codului muncii. Doar dacă nu vrea să se prezinte la audiere se poate trece mai departe cu sancționarea acestuia. Practic, o procedură scrisă de cercetare nu întrunește cerințele legale, în contextul în care salariatul arată disponibilitatea de a veni la audiere și de a-și exercita drepturile.
"În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este", mai prevede Codul muncii.
Cum ar putea salariatul să-și exercite drepturile de mai sus dacă nu ar fi efectiv convocat și audiat potrivit Codului muncii? Cum și-ar putea face apărarea dacă audierea ar fi redusă la o procedură scrisă?
Într-un caz adus în fața judecătorului, salariatul a trecut printr-o procedură scrisă de întrebări și răspunsuri, în loc de ceea ce ar fi trebuit să reprezinte audierea din cazul cercetării. Convocat la cercetare, acesta nu a fost audiat de comisia de cercetare, ci i s-a înmânat o notă explicativă, un set de întrebări și i s-a pus în vedere să răspundă la ele. Urmarea a fost sancționarea sa cu reducerea salariului.
Instanța nu a considerat că angajatorul s-a achitat de obligațiile din Codul muncii, pentru că audierea salariatului, deși necesară, nu a avut loc.
O cercetare exclusiv scrisă nu întrunește condițiile prescrise de lege, potrivit Curții de Apel Iași, într-o decizie al cărei conținut complet îl găsim
aici. Este adevărat, jurisprudența instanțelor nu este literă de lege în sistemul nostru juridic, dar deciziile instanțelor ne pot fi extrem de utile în practică, mai ales pentru a evita să ajungem în situații similare, în fața judecătorilor.
"Desfășurarea formală a unei proceduri scrise nu dă salariatului posibilitatea reală și concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune. Astfel, în cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa (...) Corespondența purtată între părți, constând în comunicarea convocatorului de către angajator și răspunsul salariatului la nota explicativă, nu constituie o cercetare disciplinară prealabilă în spiritul dispozițiilor art. 251 Codul muncii, fiind necesară prezența fizică a salariatului în fața comisiei. Din întreaga reglementare a instituției cercetării disciplinare prealabile rezultă, așadar, că salariatul cercetat trebuie să fie audiat", scrie în cuprinsul deciziei citate.
Notă: Anul trecut, redacția noastră a derulat o campanie de informare cu privire la cele mai importante și cele mai frecvente probleme în materia cercetărilor disciplinare la locul de muncă. Găsiți sinteza tuturor materialelor din serie
aici.
Comentarii articol (0)