Oamenii-care-văd-viitorul

Nu știu exact care e lungimea de undă la care s-au branșat ca să-și downloadeze previziunile, dar îmi închipui că ceea ce văd ei acolo  – în viitor, evident – este atât de viu și de colorat încât nu poate fi păstrat pentru sine. Noroc că ne au pe noi, inocenții nevăzători în viitor, ca să își poată duce la capăt o-misiunea.

Nu știu cum se face, dar Oamenii-care-văd-viitorul pe care i-am cunoscut eu văd doar viitorul nefast. Par incapabili de vreo veste bună, drept pentru care, în timp, îi poți recunoaște prin aceea că anturajul le este extrem de rarefiat, compus doar din prieteni greu de impresionat la veștile cutremurătoare din viitor, sau de rudele stoice care, după îndelungi exerciții yoghine, pot face față la ore întregi de profeții fără să asculte de fapt nimic.

Ceilalți muritori de rând, cum am fi noi, de pildă, suntem câteodată fără apărare în fața mafaldelor de ocazie.

Am făcut cunoștință cu un astfel de exemplar ericvondanickenistic la o vârstă complet nepregatită, încă în adolescență. Am întâlnit o femeie care era în stare să strice și cel mai aprig chef, și cea mai buna dispoziție, și asta fără efort, doar din câteva vorbe bine punctate în momentele de maxim efect. „Copilul ăsta nu va intra niciodată la facultate”, „femeia asta nu va scăpa niciodată de nenorocitu' de bărba-su'”, „România nu va ieși niciodată din comunism”, „cartea asta nu se va vinde niciodată”, „vara asta o să fie secetă”, „la iarnă vom avea temperaturi medii sub minus zece grade” și tot așa.

M-am bucurat ulterior de previziunile de nestăvilit ale micilor dar obositorilor experți în ce nu poate funcționa în varii contexte – la școală, la facultate, la muncă, în cercurile de cunoștințe. Oameni care par ok până în momentul în care  încep să vibreze apocaliptic și să toarne filme de groază. Oameni care nu au nimic bun de așteptat de la ziua de mâine, și pentru care speranța este o copilărie.

A trecut însă ceva vreme până am realizat că eshatologia e mai mult o stare de spirit, și că istoria este plină de profeți mahmuri, isterici și apocaliptici, de secte suicidale și, culmea, de sute de mii de fraieri care îi cred. Și că profeții în cauză sunt exemplarele ceva mai carismatice și mai persistente ale Oamenilor-Care-văd-viitorul. Cei care nu s-au mulțumit să prevadă infarctul soacrei sedentare și îmbuibate, tăiatul maionezei sau creșterea prețului la gogoșari, ci au trecut la categoria profesionistă, la scara populațiilor adicătelea.

Din punctul meu de vedere, isteria recentă cu încălzirea globală, potențată la maxim de globalizarea comunicării și a informației, cu toate consecințele ei nefaste asupra stării de bine la cap a cetățeanului, se poate înscrie lejer la categoria eshatologie modernă.

Să nu uităm de războiul rece și de umbra morții atomice care ne-au stat pe creier răstimp de două generații, până când, într-o mare fâsâială s-a dus și norul negru de cenușă radioactivă.

Între timp, guvernele s-au prins că ar putea face o sfârâială, măcar medicamentoasă,  de pe urma apetenței noastre de nestăvilit în a ni se face frică, și ne mai testează insanitatea cu mici flotări semi-apocaliptice: gripa aviară, gripa porcină, vaca nebună, castravetele virusat. Aștept cu nerăbdare peștele radioactiv și apa grea. Cine știe, poate chiar citește careva ce-am scris și îi vine ideea…

Slavă Domnului că, până una-alta, mai există și oameni cu simțul proporțiilor, al ridiculului și al umorului, care nu sunt deloc impresionați de vâjâiala catastrofică de previziuni macro negre ca fundul iadului. Și care își continuă viața așa cum se cuvine, fac copii, plantează pomi și încearcă cu modestie să pună puțină ordine în haosul ăsta numit satul global. Cam ca proverbialul bondar care nu știe că nu e aerodinamic, așa că zboară liniștit.

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.