GDPR: Cum poate fi limitat dreptul românilor de a fi uitați

Despre dreptul de a fi uitat s-a mai scris (poți vedea o prezentare generală și succintă a acestuia aici). Astfel, nu voi relua o prezentare generală a acestuia, ci voi detalia, cu exemple, cazurile în care dreptul la a fi uitat poate fi limitat.

În primul rând, dreptul de a fi uitat, conform GDPR, poate fi limitat dacă datele cu caracter personal sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate.

Probabil cel mai simplu și evident caz de limitare a dreptului de ștergere a datelor personale este acesta. Aici poate intra orice prelucrare care e făcută în acord cu GDPR și pentru care temeiurile se mențin.

De exemplu, o bancă prelucrează date personale pentru încheierea și derularea unui contract de credit. Bineînțeles, exemplul este simplu și clar: există un temei pentru prelucrarea datelor personale (temei prevăzut expres în cadrul GDPR) iar, pe perioada derulării contractului, reținerea datelor este justificată.

Însă lucrurile pot fi mai complicate. Activitatea bancară nu implică doar acordarea de împrumuturi, în sine. Banca poate deține date (de multe ori, aceleași date) pe care le prelucrează în scopuri diferite.

De exemplu, într-un articol apărut pe portalul Banking Hub by zeb -- portal dedicat analizelor privind domeniul bancar -- este menționat faptul că aceleași date (sau date cu legătură între ele) pot fi deținute în scopuri de marketing și pentru îndeplinirea unor obligații legale. Într-un astfel de caz, este prevăzut, în același articol, că folosirea acelorași date pentru scopuri de marketing, în continuare, nu este posibilă. Totuși, aceste date nu ar putea fi șterse, încă.

În al doilea rând, dreptul de a fi uitat poate fi limitat în contextul libertății de exprimare și a libertății presei. Practic, dacă datele care sunt prelucrate au fost făcute publice în mod manifest de chiar persoana cu pricina sau dacă datele sunt strâns legate de caracterul public al faptelor în care este implicată (aceeași persoană), atunci dreptul de a fi uitat poate fi limitat.

În special în cazul în care datele au legătură cu chestiuni de interes public, e vorba de anumite principii democratice privind libertatea presei. Altcumva, oricine ar putea fi deranjat de anumite chestiuni legate de sine, dar care au importanță publică, ar putea abuza de dreptul de a fi uitat, afectând un astfel de proces democratic esențial, întrucât aproape întotdeauna sunt implicate date personale.

Bineînțeles, cum nici dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut (implicit, nici libertatea presei), trebuie să existe un echilibru între dreptul de a fi uitat și libertatea presei. Trebuie făcută o analiză contextuală, urmărindu-se să se înțeleagă implicațiile ambelor drepturi, referitor la situația specifică și cum sunt afectate interesele în cauză.

În continuare, dreptul de a fi uitat poate fi limitat prin efectul legii: în concret, e vorba de obligații pe care operatorul (cel care prelucrează datele) trebuie să le respecte, în baza legii. Iar un exemplu relevant, în baza articolului apărut pe portalul Banking Hub by zeb, menționat mai sus, este obligația băncilor de a păstra date în scopul prevenirii spălării de bani sau în scopuri de detectare a fraudelor. Într-un astfel de caz, dreptul de a fi uitat ar afecta desfășurarea și eficiența unor astfel de procese.

Alte limite se referă la activități desfășurate în interes public: în special în cazuri medicale, monitorizarea unei persoane bolnave și păstrarea unui istoric al acesteia ar putea avea importanță din diferite perspective, inclusiv pentru a urmări evoluția persoanei respective și ce măsuri ar putea fi luate.

În același timp, limitarea poate fi justificată și de necesitatea stabilirii sau apărării unui drept în instanță. De exemplu, în cazul în care un proces civil s-ar prelungi pentru mai mulți ani, pârâtul nu ar putea veni și să susțină că dorește ștergea anumitor date despre el (existente la dosar), în urma administrării probelor.  

Astfel, dreptul de a fi uitat nu este un instrument pe care îl pot folosi persoanele pentru a se asigura că datele lor personale nu apar nicăieri, în orice moment și în orice context. Dacă ar fi așa, anumite procese democratice și anumite procese importante pentru funcționarea societății ar putea fi puternic afectate.