Măsura este inclusă în Legea nr. 30/2019, care a adus duminică mai multe modificări la codurile fiscale, la momentul intrării sale în vigoare, și este valabilă începând cu anul 2019.
Pe scurt, ideea este că parlamentarii au majorat plafonul deductibil ce permite contribuabililor plătitori de impozit pe profit să deducă, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării. Acesta a fost majorat de la 200.000 de euro, cât era până acum, la un milion de euro, echivalent în lei.
„Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal, după caz”, scrie în documentul citat.
Totodată, s-a prevăzut că diferența dintre costurile excedentare ale îndatorării și plafonul deductibil de un milion de euro se deduce limitat în perioada fiscală în care este suportată până la nivelul a 30% din baza de calcul. Asta în condițiile în care nivelul de până acum era de doar 10%.
Conform Codului fiscal, definiția costurilor excedentare ale îndatorării face referire la „suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depășesc veniturile din dobânzi și alte venituri echivalente din punct de vedere economic pe care le primește contribuabilul”.
Regulile de limitare a costurilor excedentare ale îndatorării au fost modificate în urma solicitărilor mediului de afaceri, dar și în funcție de nivelurile de deducere adoptate de celelalte state membre UE.
Companiile plătitoare de impozit pe profit sunt cele care au afaceri de peste un milion de euro.