Modelul documentului este stabilit prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) nr. 3.254/2017 privind Registrul de evidență fiscală pentru persoanele fizice, contribuabili potrivit titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Completarea Registrului de evidență fiscală este obligatorie pentru contribuabilii pentru care determinarea venitului anual se face în sistem real, adică, în principal, pentru PFA-uri, în vederea stabilirii venitului net anual, conform Codului fiscal. Astfel, ordinul de ministru vine cu reguli pentru completarea documentului.
„Contribuabilii care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit au obligația să completeze în Registrul de evidență fiscală numai partea referitoare la venituri”, prevede ordinul MFP. Scopul registrului este înscrierea informațiilor care stau la baza determinării venitului net anual/pierderii nete anuale cuprins/cuprinse în declarația privind venitul realizat din România. De precizat că aceasta a fost înlocuită cu declarația unică pentru persoanele fizice.
Documentul trebuie completat anual, reiese din actul normativ al ministerului, cu totalul veniturilor și totalul cheltuielilor făcute pentru realizarea acestora. Completarea se face „în anul curent, pentru întreaga perioadă de activitate desfășurată în anul fiscal precedent, până la data depunerii Declarației privind venitul realizat din România, dar nu mai târziu de termenul de depunere stabilit de lege”, este precizat în ordin. Termenul pentru depunerea declarației unice este 25 mai.
„Registrul de evidență fiscală se ține, după caz, pe fiecare sursă de venit din cadrul fiecărei categorii de venit, astfel încât venitul brut și cheltuielile deductibile determinate anual să corespundă cu cele înscrise în Declarația privind venitul realizat din România (...). În cazul în care contribuabilul are mai multe surse de venit, evidența se ține pe fiecare sursă de venit în cadrul aceluiași registru de evidență fiscală”, dispun prevederile ordinului.
Important de precizat este că detalierea elementelor de calcul pentru stabilirea venitului net anual/pierderii nete anuale evidențiate în registru se face în funcție de necesități și specificul activității.
Venitul brut anual se înregistrează în funcție de natura activității, pentru fiecare sursă din fiecare categorie de venit. Concret, venitul brut anual reprezintă totalul veniturilor în bani și în natură realizate într-un an fiscal. Veniturile în natură sunt evaluate fie la prețul pieței, fie la prețul stabilit prin expertiză, în funcție de locul și data primirii lor. Totodată, trebuie subliniat că, potrivit ordinului MFP, TVA colectată nu este venit și nu trebuie trecută în Registrul de evidență fiscală. La fel, în registru nu se trec cheltuielile ce reprezintă contribuții sociale obligatorii și nici TVA dedusă.
„Cheltuielile deductibile anual se evidențiază în Registrul de evidență fiscală, după caz, în funcție de natura acestora, pe fiecare sursă din fiecare categorie de venit, astfel încât să corespundă cu cele înscrise în Declarația privind venitul realizat în România (...)”, prevede documentul.
PFA-urile pot ține registrul fie în formă scrisă, fie în formă electronică, iar acesta se întocmește într-un singur exemplar, fără să se lase rânduri libere. Se completează câte o filă pentru fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit.
În fine, ordinul de ministru dispune că registrul se păstrează la domiciliul fiscal al persoanei fizice autorizate.
Notă: Modelul registrului de evidență fiscală poate fi descărcat din fișierul anexat articolului.