Șoferilor care li se suspendă permisul de conducere li se poate da o dovadă înlocuitoare a acestuia, cu drept de conducere. Pentru a clarifica perioada cât mai poate să conducă șoferul, într-un astfel de caz, un act normativ a modificat recent Codul rutier, care prevede acum în mod expres care este valabilitatea unei astfel de dovezi înlocuitoare.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Legea nr. 349/2018 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care a intrat în vigoare pe 6 ianuarie 2019, clarifică perioada în care poate fi folosită dovada înlocuitoare a permisului de conducere.
În concret, Codul rutier, în varianta modificată, prevede de-acum că termenul de valabilitate al dovezii înlocuitoare, cu drept de conducere, este de 15 zile de la momentul eliberării.
De asemenea, valabilitatea poate expira la momentul depunerii dovezii înlocuitoare, de către conducătorul auto, la oricare unitate de poliție rutieră în una din zilele din intervalul perioadei de valabilitate a acesteia.
La momentul în care oricare din termenele de mai sus este atins, intervine suspendarea dreptului de a conduce mașini.
Aceste prevederi nu existau până acum în Codul rutier.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (2)