Piaţa imobiliară, în declin. Vânzările de case şi terenuri sunt în scădere
Piaţa imobiliară îşi continuă regresul. În prima lună a anului s-au încheiat aproape 31.000 de tranzacţii cu terenuri si case, cu aproape 18% mai puţine decât în decembrie, anunţă Agenţia Naţională de Cadastru.
Scăderea însă este ceva mai mică decât în ultima lună din 2018, când piaţa a înregistrat un minus de aproape 30 de procente faţă de noiembrie. Iar cu o lună înainte, vânzările de proprietăţi au avut un declin de 13%.
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la cel mai mare nivel din ultimele două luni şi jumătate
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,17%, cel mai mare nivel din ultimele două luni şi jumătate, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Miercuri, indicele a crescut la 3,15%. Joi, indicele a urcat la 3,17%, cel mai mare nivel din 26 noiembrie 2018, când a fost 3,20%. Totodată, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,34%. Miercuri, indicele ROBOR la şase luni a crescut de la 3,30% la 3,34%, cel mai mare nivel din 28 ianuarie, când a fost 3,34%.
Euro crește, dolarul SUA se apreciază și mai mult
Moneda europeană a crescut joi cu 0,03% față de leu. Moneda americană a înregistrat o apreciere și mai mare, de nu mai puțin de 0,44% față de leu.
Euro a ajuns joi la 4,7451 lei, în creștere cu 0,16 bani. Dolarul american s-a apreciat cu 0,44%, până la 4,21 lei (creștere cu 1,83 bani). Dolarul se situează în jurul valorii maxime atinse în ultimul an.
Comentarii articol (0)