Munca part time în construcții poate fi uneori dezavantajoasă atât pentru angajator, cât și pentru salariat

Înainte de toate, să plasăm contextul salariaților part time, așa cum e trasat acum în legislația fiscală: la aceste contracte, atunci când se câștigă sub nivelul salariului minim brut, se aplică taxarea la valoarea acestuia din urmă, suportată într-o măsură de salariat și într-o altă măsură de angajator (angajatul plătește la valoarea salariului său brut din contract și restul, până la valoarea raportată la salariul minim brut, e suportat de angajator).

Ca orice regulă, are și excepții: dacă salariile însumate din toate contractele sunt peste salariul minim, dacă acei angajați sunt elevi/studenți/pensionari/ucenici ori persoane cu dizabilități.

Există salariați part time și în domeniul construcțiilor, așa cum există în nenumărate alte sectoare de activitate de la noi din țară. Când spunem construcții, ne referim aici la activitățile plasate de Guvern în OUG nr. 114/2018 pe o listă specială (unde sunt înșirate CAEN-urile pentru care e obligatoriu salariul minim de 3.000 de lei și unde se pot aplica facilități fiscale în anumite condiții).

În contextul acestor noutăți fiscale și de muncă din domeniul construcțiilor, stabilite prin ordonanța menționată și prin alte acte normative apărute ulterior, firmele din construcții care au angajați part time trebuie să știe:

• că baza de calcul minimă pentru taxele salariale este salariul de 3.000 de lei, stabilit de Executiv ca obligatoriu pentru angajații firmelor care au activitate pe măcar unul dintre CAEN-urile listate în OUG nr. 114/2018;
• că salariații beneficiază de taxele salariale reduse numai dacă au venituri brute lunare de cel puțin 3.000 de lei, chestiune lămurită în noul formular 112, recent oficializat; evident, aici ne referim doar la contractele cu angajatorii din acest sector, nu cu alții.

În Codul fiscal a mai fost introdusă o chestiune: în cazul în care în cursul unui an fiscal se utilizează în aceeași perioadă mai multe valori ale salariului minim brut pe țară (în prezentă există trei astfel de valori - 2.080 de lei, 2.350 de lei și 3.000 de lei), atunci se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe țară prevăzută pentru categoria de persoane pentru care se datorează contribuția. Mai departe, dacă un salariat are mai multe contracte cu normă parțială, unele find din sectorul construcțiilor, altele nu, atunci salariul minim brut luat în calcul pentru taxele salariale este cel cu valoarea cea mai mică.

Situațiile din practică pot fi extrem de complexe în cazul acestor angajați, iar unele dintre ele ilustrează diferențe uneori incorecte față de tratamentul fiscal din cazul salariaților cu normă întreagă.

În primul rând, pentru că angajatul X poate avea simultan contracte cu firme din domenii distincte, construcții și altele, nu doar în același domeniu larg de activități. Asta presupune aflarea salariului minim la care se aplică taxele salariale în mod concret.

În al doilea rând, cazul celor din construcții care nu pot beneficia nici de facilitățile fiscale aduse de ordonanța 114 este de departe cel mai nefericit. Pentru că taxele se vor aplica la valoarea de 3.000 de lei, valoare care uneori este foarte departe de salariul din contract al respectivului angajat. Iar diferența este suportată de angajator, pentru că așa prevede legislația fiscală.

Câteva exemple de calcul

Într-o conferință de fiscalitate organizată recent de Cristian Rapcencu, expert contabil, consultant fiscal și lector în cadrul Academiei de Studii Economice din București, specialistul a exemplificat câteva situații ce pot apărea în practică cu acești angajați part time și ce taxări trebuie aplicate. Pentru că taxarea acestor contracte, în contextul acestor noi modificări legislative, este orice mai puțin simplă și clară.

Iată ce exemple a discutat specialistul:

• un contract part time în construcții cu venitul brut de 1.500 de lei și un contract part time în alt domeniu (fără studii superioare) cu un venit de 1.200 de lei; pe primul contract nu se aplică facilitățile fiscale și taxele salariale sunt raportate la suma de 1.500 de lei, întrucât, cumulat, cele două venituri depășesc salariul minim de 2.080 de lei; la fel, angajatorul de la al doilea contract aplică taxele salariale la venitul brut de 1.200 de lei; aici, s-a aplicat, așa cum prevede Codul fiscal, alegerea salariului minim cel mai mic dintre 2.080 de lei și 3.000 de lei;
   
• un contract part time în construcții cu venitul brut de 1.000 de lei și un contract part time în alt domeniu (fără studii superioare) cu un venit de 800 de lei; însumate, acestea nu depășesc 2.080 de lei, așadar angajatorul din construcții aplică taxele salariale la nivelul de 3.000 de lei, iar celălalt, la nivelul de 2.080 de lei;
   
• un contract part time în construcții cu venitul brut de 1.500 de lei și un contract part time în alt domeniu (cu studii superioare) cu un venit de 1.200 de lei; angajatorul din construcții va aplica taxele salariale raportat la 1.500 de lei, iar celălalt la suma de 1.200 de lei; alegerea salariului minim cel mai mic s-a făcut între 2.350 de lei (pentru că e vorba de studii superioare) și cel de 3.000 de lei din construcții;
   
• două contracte cu timp parțial cu firme din sectorul de construcții, dar pentru care veniturile însumate nu depășesc 3.000 de lei; aici, fiecare angajator calculează și aplică taxele salariale la salariul minim de 3.000 de lei.

În acest din urmă caz, a subliniat specialistul, situația este extrem de neplăcută. Dacă, în fapt, pe un contract se câștigă 1.200 de lei și pe celălalt se câștigă 1.500 de lei (însumat, 2.700 de lei), fiecare angajator ajunge să plătească destul de mult pentru a ajunge la taxarea minimă, raportată la salariul minim de 3.000 de lei. Iar aplicarea facilităților fiscale este imposibilă și într-un caz, și în celălalt.