Riscul valutar în contractele de credit: Trei lucruri pe care ar trebui să le știe împrumutații

Într-o hotărâre adoptată zilele trecute de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), despre care vă spuneam mai multe în acest material, Curtea a subliniat că un contract de credit care conține clauze abuzive referitoare la asumarea riscului valutar de către un împrumutat trebuie să poată fi anulat, dacă e vorba de clauze esențiale pentru contract (adică acele prevederi fără de care respectivul împrumut nu ar fi fost acordat). În acest context, am zis că merită să ne uităm puțin și peste legislația noastră și să vedem ce ar trebui să aibă în vedere un (viitor) împrumutat referitor la asumarea riscului valutar în contractele de credit în monedă străină.

Pentru început, nu există o măsură sau o serie de măsuri care să protejeze împrumutații, în mod absolut, de astfel de riscuri. Practic, situațiile pot fi variate și, de aceea, măsurile sunt variate, de la cele aplicabile în perioada de informare din timpul contractării, până la cele aplicabile în perioada executării contractului (perioada de plată a ratelor și a dobânzilor).

 1.  O primă măsură stabilită în scopul prevenirii efector negative ale riscului valutar este cea a informării consumatorului (împrumutatului) cu privire la ce implică acest tip  de risc. Legislația noastră conține o obligație specifică de informare doar în cazul împrumuturilor oferite pentru terenuri și clădiri, cuprinsă în Ordonanța de urgență nr. 52/2016.

Totuși, în 2017, CJUE, a hotărât că informarea trebuie să aibă loc cu privire la contractele de credit unde moneda este stipulată în valută, în general - deci nu doar în cazul celor pentru cumpărarea de imobile. Puteți citi mai multe despre hotărârea respectivă, aici.

Așadar, cel care merge să facă un împrumut trebuie să fie informat despre acest risc valutar, adică trebuie să i se spună cum ar putea să evolueze situația sa și ce i se va putea întâmpla dacă au loc modificări semnificative în legătură cu valuta respectivă. Viitorul împrumutat ar trebui să înțeleagă, de la angajații băncii ce ar putea însemna aprecierea/deprecierea acelei valute ș.a.m.d. Totul, pentru ca împrumutatul să știe ce risc își asumă, de fapt - acela de a plăti semnificativ mai mult decât credea inițial.

 2.  După aceea, clauzele prin care se stabilește riscul valutar, exclusiv în sarcina consumatorului ar putea fi considerate abuzive. Despre clauzele abuzive aflăm în legislația noastră din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Acolo scrie că o clauză abuzivă va fi considerată acea clauză nenegociată și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturilor și obligațiile părților. Bineînțeles, dezechilibrul trebuie creat în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Astfel, dacă împrumutatului i se pare că o anumită clauză, prin care i se impune suportarea integrală a riscului valutar, îl pune într-un dezavantaj considerabil față de bancă, ar trebui încercată, prin intermediul instanței (și cu ajutorul unui avocat, desigur), constatarea caracterului abuziv al clauzei respective.

Cei care așteaptă până când sunt executați silit (sau care află abia atunci de lucrurile astea), trebuie să știe că procedura civilă s-a schimbat de curând, iar acum codul prevede că, în timpul executării silite, nu se mai poate cere anularea clauzei abuzive prin intermediul contestației la executare (puteți citi mai multe despre dezavantajele acestui lucru, aici).

 3.  Există, de asemenea, mecanismul impreviziunii, conținut în Codul civil, care poate ajuta foarte mult împrumutații împovărați prin contractele de credit. Mecanismul impreviziunii, altfel spus, ideea de a cere reechilibrarea unui contract în care o parte ajunge în ruină, în timp ce cealaltă parte prosperă pe urma ruinării celui dintâi, este aplicabil tuturor tipurilor de contracte de credit, indiferent de moneda în care s-a făcut împrumutul, indiferent de valoarea acestuia ș.a.m.d.

Practic, un debitor ajunge într-o situație vădit nedreaptă și cere ajutorul instanței de judecată pentru adaptarea contractului de împrumut, dacă nu chiar pentru încetarea acestuia, însă judecătorul nu poate dispune una dintre aceste două soluții decât dacă sunt îndeplinite condițiile stricte ale impreviziunii. Concret, dacă un împrumutat a ajuns într-o situația extrem de proastă (și) din cauză că riscul valutar s-a produs și a ajuns să plătească mult mai mult băncii decât ar fi crezut (ceea ce s-a întâmplat cu cei care au făcut credite în franci elvețieni), ar putea să ceară în instanță reechilibrarea contractului respectiv, lucru care se va întâmpla dacă sunt îndeplinite condițiile de la impreviziune.

Totuși, spre deosebire de constatarea caracterului abuziv al unei clauze (unde dezechilibrul este dat de clauză, astfel încât considerarea ca nescrisă a unei clauze poate să se facă în orice moment, ulterior încheierii contractului), impreviziunea presupune că a apărut un dezechilibru în acel contract ulterior începerii executării contractului, care să facă excesiv de suportat executarea contractului pentru una din părți.

Dezechilibrul se raportează la momentul încheierii contractului, față de acesta trebuind să existe diferența. Prin urmare, riscul valutar trebuie deja să se producă, în mod efectiv.