După trecerea în 2018 de la impunerea de către Fisc, prin decizii de impunere, la autoimpunere, persoanele fizice care obțin venituri independente (și nu numai) ar putea fi vizate de controalele Fiscului, ne-au spus cei de la EY România. Autoritățile ar verifica astfel dacă românii și-au raportat corect și integral veniturile prin intermediul declarației unice.
Totuși, un control al Fiscului care să vizeze veniturile unui anumit an va putea să vină numai după definitivarea situației anului respectiv. Practic, declarația unică are un dublu rol - este o declarație estimativă, pentru că se estimează veniturile ce pot fi realizate în anul curent, și este și o declarație rectificativă, pentru că se corectează veniturile estimate în anul precedent.
Așadar, pentru a demara un control pentru veniturile anului 2018, de exemplu, autoritățile trebuie să aștepte trecerea termenului din acest an pentru depunerea declarației unice, adică 31 iulie 2019. Cu alte cuvinte, anul acesta se declară veniturile finale înregistrate în anul 2018, astfel că după 31 iulie 2019 Fiscul va avea situația definitivă pentru anul 2018 și va putea demara controale.
La fel, pentru veniturile anului 2019, Fiscul va putea demara controale numai după 15 martie 2020. Adică după trecerea termenului până la care se depune declarația unică pentru definitivarea veniturilor din 2019.
„Ca să te poată controla pe un an, ar trebui să fie depusă declarația finală pentru acel an. Nu te pot controla acum pe 2019, pentru că ai depus numai declarația estimativă, și nici pe 2018, pentru că s-a extins termenul de depunere”, a explicat miercuri, la o întâlnire cu presa, Claudia Sofianu, partener, liderul Diviziei de impozit pe venit și contribuții sociale, EY România.
Desigur, specialista se referă la o posibilitate pe care o are Fiscul, pentru că legislația în vigoare permite autorităților verificarea situației fiscale personale. Acele controale ar putea veni însă și în apropierea termenului de prescripție.
„Nu mai așteptăm decizii de impunere, însă putem să ne așteptăm să fim verificați. (...) S-ar putea să fim verificați ca firmele, înainte să se termine termenul de prescripție. Ceea ce înseamnă că eu, contribuabil persoană fizică, cinci ani de zile ar trebui să păstrez documentele în baza cărora am completat declarația unică. Exact ca la companii, este aceeași filosofie”, a declarat Claudia Sofianu.
Având în vedere că inclusiv persoanele fizice autorizate vor fi clasificate în curând în funcție de riscul fiscal, există șanse mari ca pe viitor să vedem controale la cei care prezintă risc de neconformare.
Declarația unică pentru persoanele fizice trebuie depusă anul acesta până la data de 31 iulie, după ce termenul inițial, 15 martie, a fost amânat de Guvern. Mai exact, contribuabilii declară veniturile finale înregistrate în 2018 și declară veniturile estimate a fi realizate în 2019. Totodată, până pe 31 iulie 2019 trebuie plătite taxele pentru veniturile din 2018. Taxele pentru veniturile din 2019 se vor plăti până pe 15 martie 2020.
Informațiile despre depunerea declarației unice în 2019 pot fi urmărite aici.