Chirițoiu (Consiliul Concurenţei): Este dificil să dai acum Uber-ul afară de pe piaţă
Reacţia taximetriştilor faţă de transportul alternativ a venit târziu, iar acum este dificil să mai dau Uber-ul afară de pe piaţă, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Noi suntem o autoritate de reglementare mai conservatoare, în sensul că îmi doresc să creez un cadru de lucru după care pieţele ar trebui să preia frâiele lucrurilor şi să meargă mai departe. Suntem un pic precauţi atunci când permitem companiilor europene să plece în afară. România se află într-o poziţie bună, iar tehnologiile sunt adoptate destul de repede. Bulgaria, de exemplu, a dat afară Uber-ul destul de repede, şi mi-am dat seama că la noi nu a existat nicio opoziţie, iar reacţia taximetriştilor noştri a venit foarte greu. Acum, este dificil să dai Uber-ul afară de pe piaţă...”, a spus președintele Consiliului Concurenței.
Minivacanța de Rusalii. Lucrările de reparații, suspendate pe Autostrada Soarelui
Înainte de liberele de Rusalii, pe Autostrada Soarelui s-au retuşat gropile şi s-au închis şantierele. Pentru că patronatele din turism au acuzat că lucrările le gonesc clienţii, de astăzi nu va mai fi niciun muncitor pe A2. Este decizia luată de ministrul transporturilor. Lucrările se suspendă, dar problemele rămân, se plâng şoferii.
Şefii de şantier au fost pe teren de dimineață, joi, pentru a se asigura că muncitorii nu pierd vremea. Sunt mai multe tronsoane care se află în faza de modernizare, motiv pentru care sunt impuse restricţii pe Autostrada Soarelui.
Comentarii articol (0)