Transportul alternativ a fost reglementat pentru prima dată în România prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2019. Actul normativ a intrat în vigoare joi și stabilește condițiile și documentele necesare pentru obținerea autorizației de transport alternativ.
În primul rând, este important de știut că transportul alternativ poate fi efectuat doar de către operatori de transport alternativ autorizați, care dețin autoturismul cu care se desfășoară această activitate. Acest lucru înseamnă că cei care doresc să facă ridesharing trebuie să aibă calitatea de persoană fizică autorizată, întreprindere individuală/familială sau persoană juridică (șoferii pot fi doar angajați ai unei astfel de entități).
Pentru a putea obține o autorizație de transport alternativ, operatorul trebuie să depună la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române (ARR) din localitatea în care își are sediul sau, după caz, domiciliul, următoarele documente:
- cerere;
- copie a certificatului de înregistrare ca transportator și a certificatului constatator, eliberate de Registrul Comerțului;
- certificat de atestare a pregătirii profesionale a conducătorilor auto;
- copie a certificatului de competență profesională pentru managerul de transport alternativ (în cazul persoanelor juridice);
- copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere (în cazul persoanelor fizice autorizate și al întreprinderilor familiale sau individuale);
- certificatul de cazier judiciar al conducătorilor auto și, după caz, al managerului de transport alternativ (acesta se depune în cazul persoanelor juridice), din care să rezulte că aceștia nu au fost condamnați pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, a integrității corporale sau sănătății, a libertății și integrității sexuale sau contra patrimoniului sau pentru infracțiuni privind traficul și consumul de droguri sau privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile;
- avizul medical și psihologic al managerului de transport alternativ, în cazul persoanei juridice, sau al persoanei fizice titulare a persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, cu mențiunea „apt“.
Autorizația de transport alternativ se eliberează în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, de către ARR, după ce operatorul de transport alternativ achită în contul Agenției un tarif de 300 de lei.
Autorizația este netransmisibilă și are o valabilitate de trei ani, iar operatorul are obligația de a anunța agenția teritorială a ARR în legătură cu orice modificare a datelor și informațiilor cuprinse în documentele pe care le-a depus pentru eliberarea autorizației.
Mai este important de precizat faptul că șoferii mai au de așteptat până să poată intra în legalitate, deoarece autoritățile, respectiv Ministerul Comunicațiilor și ARR, trebuie mai întâi să stabilească reglementarea anumitor chestiuni procedurale și autorizarea aplicațiilor de ridesharing. Începând de joi, autoritățile au la dispoziție 35 de zile (adică până pe 8 august) pentru a stabili și pentru a face publice respectivele chestiuni procedurale.
Din acel moment, șoferii vor avea la dispoziție aproximativ trei luni (până pe 1 noiembrie) pentru a-și procura documentele necesare și pentru a intra în legalitate. Cei care nu vor respecta prevederile OUG vor risca să fie sancționați pentru transportul neautorizat de persoane, contra-cost.
Comentarii articol (0)