Judecătorii instanței supreme sunt chemați să tranșeze obligațiile pe care companiile aeriene le au în privința controlului documentelor de călătorie ale pasagerilor.
Un transportator a contestat o amendă primită după ce polițiștii de frontieră au descoperit că un străin ajuns în România cu avionul avea un pașaport fals. Compania consideră însă că obligațiile se opresc la falsurile grosolane, având în vedere că operatorii privați nu au acces la bazele de date guvernamentale, pentru a putea verifica documentele de călătorie.
Nereguli la locuri de joacă pentru copii. ANPC a dat amenzi și a închis temporar operatori economici
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei în urma unor controale efectuate la nivel naţional care au vizat respectarea prevederilor legale în exploatarea locurilor de joacă pentru copii, iar în cazul a 70 de operatori economici a fost dispusă măsura de oprire temporară a presării serviciului până la remedierea neconformităţilor constatate.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în perioada 18 iunie - 2 iulie, instituţia a desfăşurat o serie de acţiuni de control care au vizat 275 de operatori economici din toate judeţele ţării şi din Capitală.
Comentarii articol (0)