GDPR-ul prevede că prelucrarea datelor personale se poate face (ș) în baza intereselor unei firme (active în industria hotelieră). Pentru aceasta, însă, interesele trebuie să fie legitime și să existe un echilibru între acestea, pe de o parte, și interesele persoanelor vizate de prelucrarea datelor, pe de alta (puteți citi mai multe despre aceste aspecte aici și aici).
În ceea ce privește industria hotelieră, fluxul de date și prelucrarea lor pot ajunge la un nivel chiar ridicat. Este important, astfel, pentru firme să înțeleagă cum poate interesul legitim să se manifeste aici, din cauză că o aplicare eronată a acestuia poate expune firmele la încălcări ale Regulamentului și care pot avea efecte serioase asupra datelor.
Conform unui ghid al HOTREC Europe (asociație profesională în domeniul hotelier), un exemplu de interes legitim în domeniul hotelier este prelucrarea datelor personale în scop de marketing. Astfel, hotelurile ar putea fi interesate să le trimită oferte foștilor clienți, în special atunci când prețurile scad.
În același timp, este menționat în același ghid că temeiul interesului legitim va putea fi utilizat, în mod efectiv, dacă există o relație preexistentă între hotel și client. De asemenea, ghidul oferă și elemente de care pot ține cont hotelierii, pentru a-și da seama când începe o relație, de exemplu. Acest lucru se întâmplă deja de la momentul rezervării. Mai mult, dacă, pe o perioadă lungă de timp, clientul nu mai are contact cu hotelul, se poate considera că o astfel de relație nu mai există.
Interesul legitim de a prelucra date personale este o campanie de informare avocatnet.ro, care oferă informații practice despre acest temei de prelucrare a datelor personale (conținut în Regulamentul general privind protecția datelor). Campania vizează explicarea detaliată a conținutului acestei justificări de prelucrare a datelor personale, precum și exemple concrete cu privire la cazuri când interesul legitim primează față de drepturile persoanelor vizate de prelucrarea datelor. Toate articolele din serie pot fi citite aici.