Întreprinderile își dezvoltă o cultură a respectării normelor, iar cetățenii devin din ce în ce mai conștienți de drepturile lor în acest domeniu, potrivit raportului CE. În același timp, convergența către standarde înalte de protecție a datelor înregistrează progrese la nivel internațional.
Odată cu adoptarea GDPR, cetățenii UE sunt din ce în ce mai conștienți de normele privind protecția datelor și de drepturile lor, astfel cum se arată într-un sondaj Eurobarometru publicat în mai 2019. Cu toate acestea, doar 20 % dintre europeni știu ce autoritate publică este responsabilă de protejarea datelor lor. Din acest motiv, Comisia Europeană a lansat în această vară o nouă campanie pentru a-i încuraja pe europeni să citească declarațiile de confidențialitate și să își optimizeze setările de confidențialitate.
Notă: O colecție semnificativă de articole pe teme din GDPR, atât pentru simplii cetățeni, cât și pentru firmele și persoanele fizice care sunt operatori de date personale se regăsește aici.
Deși noile norme în materie de protecție a datelor și-au îndeplinit multe dintre obiectivele pentru care au fost adoptate, comunicarea Comisiei prevede, de asemenea, măsuri concrete de consolidare în continuare a acestor norme și a aplicării acestora:
-
Un continent, un sigur set de norme: În prezent, toate statele membre, cu excepția Greciei, Portugaliei și Sloveniei, și-au actualizat legislația națională în materie de protecție a datelor pentru a fi în concordanță cu normele UE. Comisia va continua să monitorizeze legislația statelor membre pentru a se asigura că, atunci când își aliniază la GDPR dispozițiile legislației interne, aceasta rămâne în concordanță cu regulamentul și nu constituie un exercițiu de suprareglementare. Dacă este necesar, Comisia nu va ezita să utilizeze instrumentele pe care le are la dispoziție, inclusiv procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pentru a se asigura că statele membre transpun și aplică în mod corect normele.
-
Întreprinderile își adaptează practicile: Respectarea regulamentului a permis întreprinderilor să își sporească securitatea datelor și să transforme componenta legată de viața privată într-un avantaj competitiv. Comisia va sprijini setul de instrumente oferit de GDPR întreprinderilor pentru a facilita respectarea normelor, cum ar fi clauzele contractuale tip, codurile de conduită și noul mecanism de certificare. În plus, Comisia va continua să sprijine IMM-urile în eforturile acestora de aplicare a normelor.
-
Consolidarea rolului autorităților de protecție a datelor: Regulamentul a conferit autorităților naționale de protecție a datelor mai multe competențe în materie de asigurare a respectării normelor. În primul an, autoritățile naționale de protecție a datelor au făcut uz de aceste noi competențe în mod eficace, atunci când a fost necesar. De asemenea, autoritățile de protecție a datelor cooperează mai îndeaproape în cadrul Comitetului european pentru protecția datelor. Până la sfârșitul lunii iunie 2019, au fost gestionate 516 cazuri transfrontaliere prin intermediul mecanismului de cooperare. Comitetul ar trebui să își consolideze rolul de lider și să continue să construiască o cultură a protecției datelor la nivelul întregii UE. Comisia încurajează, de asemenea, autoritățile naționale de protecție a datelor să își unească eforturile, de exemplu, prin desfășurarea unor anchete comune. Comisia Europeană va continua să ofere finanțare autorităților naționale de protecție a datelor în eforturile acestora de a colabora cu părțile interesate.
- Normele UE reprezintă o referință pentru standarde mai stricte în materie de protecție a datelor la nivel mondial: Având în vedere că din ce în ce mai multe țări din întreaga lume se echipează cu norme moderne de protecție a datelor, acestea utilizează standardul UE de protecție a datelor ca punct de referință. Această convergență ascendentă deschide noi oportunități pentru fluxuri de date sigure între UE și țările terțe. Comisia își va intensifica în continuare dialogurile privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, inclusiv în domeniul asigurării respectării legii. În special, Comisia își propune să încheie, în lunile următoare, negocierile în curs cu Republica Coreea. Pe lângă adecvare, Comisia își propune să exploreze posibilitatea de a crea cadre multilaterale pentru a efectua schimburi de date într-un climat de încredere.
Etapele următoare
În conformitate cu Regulamentul privind protecția datelor, Comisia va prezenta în 2020 un raport referitor la punerea în aplicare a acestuia, în care va evalua progresele înregistrate după doi ani de aplicare, inclusiv revizuirea unui număr de 11 decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, care au fost adoptate în temeiul directivei din 1995.
Comentarii articol (0)