Bugetul este relativ tensionat, dar Banca Naţională a României a observat şi a încurajat tendinţa Guvernului de a ţine lucrurile sub control, a afirmat, luni, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă, informează Agerpres.
„Avem un buget relativ tensionat, dar noi am observat şi am încurajat tendinţa Guvernului de a ţine lucrurile sub control. De a păstra deficitul bugetar şi ţinta de deficit stabilită uşor sub nivelul de anual precedent şi încurajăm un asemenea comportament pe toate căile care stau la dispoziţia Băncii Naţionale. Am observat în ultima lună şi o anumită creştere a veniturilor bugetare, ceea ce nu este de neglijat. Suntem preocupaţi, dar nu, să spunem aşa, nu vedem lucrurile în negru şi lucrăm cu guvernul pentru ca într-un an electoral, un an dificil din punct de vedere social, politic, să se păstreze toate echilibrele. Şi echilibrul financiar economic, dar şi echilibrul social şi politic”, a declarat Mugur Isărescu.
Indicele Dow a înregistrat luni o scădere de 767 de puncte (2,9%), al șaselea cel mai puternic declin din istorie, după ce China și-a devalorizat moneda națională, yuan, în contextul escaladării disputelor comerciale cu SUA.
Scăderi similare au fost înregistrate pe piețele bursiere din întreaga lume. În Europa, Indicele FTSE 100 de la Bursa din Londra s-a prăbușit cu 2,5% față de ziua precedentă de tranzacționare, iar indicii DAX de la Bursa din Frankfurt și Cac 40 de la Paris au scăzut cu 1,8%, respectiv 2,2%.
Comentarii articol (0)