Astfel, deoarece mai puțin de jumătate dintre șoferii Uber s-au autorizat până acum, reprezentanții aplicației au anunțat azi că au început o campanie prin care să-i ajute pe ceilalți conducători auto să intre în legalitate cât mai repede. Asta se face prin intermediul Centrului de suport Uber din București, zona Pipera.
„Legislația și normele adoptate la finalul lunii august prevăd clar că, după perioada de tranziție care expiră la 1 noiembrie, platformele precum Uber trebuie să blocheze accesul șoferilor care nu au finalizat procesul de licențiere. Dacă nu vom reuși să implementăm schimbările, atunci atât noi, cât și șoferii riscăm amenzi sau pierderea licențelor”, a explicat Nicoleta Schroeder, manager general la Uber România, potrivit unui comunicat remis redacției noastre.
În același timp, la solicitarea avocatnet.ro, ni s-a confirmat că Uber n-a primit încă avizul Ministerului Comunicațiilor, care-i va permite să activeze mai departe în România și care va permite și șoferilor săi să presteze servicii de transport alternativ.
Chiar zilele trecute scriam despre impasul în care se află intrarea în legalitate a aplicațiilor de ridesharing și a șoferilor care lucrează pentru ele.
În condițiile în care autoritățile au întârziat cu unele reglementări secundare, aplicațiile au putut începe demersurile de intrare în legalitate la începutul lunii august 2019, iar șoferii - la finele aceleiași luni.
Deși autorizările se fac, în mare, în paralel, șoferii nu pot încheia formalitățile (obținerea ecusonului care le dă dreptul să lucreze și după 1 noiembrie) înainte ca aplicațiile să primească avizul Ministerului Comunicațiilor.
La mijlocul lunii trecute, reprezentanții ministerului ne-au spus că, până la acel moment, nicio aplicație de ridesharing n-a primit avizul. Informația este valabilă în continuare.
Deși termenul-limită este 1 noiembrie 2019, în Parlament se află un proiect de lege care prevede o posibilă prelungire până pe 1 februarie 2020. Totuși, dacă întârzie prea mult adoptarea proiectului, termenul-limită nu va putea fi amânat, deoarece trebuie parcurși mai mulți pași până la definitivarea procesului legislativ.
Transportul alternativ a fost reglementat în România la începutul lunii iulie 2019, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2019 și ulterior prin norme secundare. Principalele aplicații de transport alternativ care activează în prezent în România sunt Uber, Bolt, Clever și Yango.
Comentarii articol (1)