Am început să adunăm informații pentru articol acum o lună, după ce s-a încheiat perioada prestabilită pentru efectuarea controalelor și aplicarea amenzilor (luna iulie). Am trimis solicitări la mai multe autorități locale și astăzi am primit și ultimul răspuns pe care îl așteptam.
Concluzia? Măsuri se iau, desigur, însă cu destulă timiditate: s-au făcut ceva controale, dar amenzile aplicate au fost puține.
Să începem cu Capitala. În București, au fost stabilite instrucțiuni locale pentru aplicarea legislației de combatere a ambroziei și reprezentanții primăriilor de sector au inventariat în luna mai terenurile infestate, cele din domeniul public fiind curățate. Apoi, în iulie au urmat controalele (în primă fază s-au aplicat avertismente, iar abia în faza a doua s-au aplicat amenzi). Bilanțul: 81 de avertismente, din care numai nouă au fost urmate de amenzi.
În orașul Brașov, autoritățile locale au cosit terenurile ce țineau de domeniul public și au transmis altor proprietari adrese de atenționare privind combaterea ambroziei. Nu s-au dat avertismente, nu s-au aplicat amenzi în cursul lunii iulie.
Autoritățile locale din orașul Cluj ne-au spus că au identificat terenurile infestate și că au transmis somații proprietarilor. Ulterior, în iulie s-au făcut două controale și nu s-a aplicat nicio sancțiune. Nu doar în oraș, ci la nivelul întregului județ.
Am trimis o solicitare și la Primăria orașului Constanța. Acolo măsurile au avut rezultate mai palpabile decât la Brașov și la Cluj - au fost găsite 22 de terenuri infestate, dar la control numai șapte mai erau cu probleme. Prin urmare, au fost date șapte avertismente în luna iulie, pentru neluarea măsurilor de combatere a ambroziei, însă niciunul nu s-a tranformat ulterior în amendă, pentru că buruiana a fost stârpită.
În orașul Craiova, autoritățile locale au curățat terenurile din domeniul public de ambrozie și au transmis somații proprietarilor privați care aveau terenuri infestate. Bilanț: nicio amendă aplicată în luna iulie. La nivel de județ, în Dolj au fost aplicate 40 de avertismente, dar nicio amendă.
În fine, am mai luat legătura și cu autoritățile locale din orașul Iași, care ne-au spus că au cosit terenurile din domenul public. Iar în urma controalelor din luna iulie s-au dat trei amenzi.
Așadar, controale se fac, amenzi se aplică (sau cel puțin avertismente), iar proprietarii somați fac eforturi de conformare. Autoritățile și proprietarii de terenuri fac eforturi (chiar dacă nu optime) ca să pună legea în aplicare. Însă asta nu e de ajuns. Într-o conferință de presă de luna trecută, primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, atrăgea atenția că legislația este greu de pus în aplicare, motiv pentru care a cerut public să se facă modificări.
„În urma acțiunilor desfășurate în această vară, deși am colaborat cu toate instituțiile cu atribuții în domeniu, concluzia este că trebuie să aducem îmbunătățiri acestui cadru legislativ promovat de Guvern, de Parlament, de Consiliul General și împreună să dovedim că această activitate poate fi mai eficientă”, a declarat Gabriela Firea.
Printre schimbările propuse de ea se numără triplarea amenzilor pentru necombaterea ambroziei și introducerea posibilității ca autoritățile locale să intervină pe terenurile infestate ai căror proprietari sunt greu de găsit.
„Trebuie să fim sinceri și să spunem lucrurilor pe nume: această lege nu a determinat acțiuni foarte concrete și în continuare sunt foarte multe cazuri de persoane care ajung la spital din cauza alergiilor agresive și foarte grave provocate de această buruiană”, a apreciat primarul general al Capitalei.
Conform informațiilor Primăriei București, în jur de 500.000 de români sunt alergici la ambrozie. Însă numărul lor ar putea fi mult mai mare, din moment ce alergia nu convinge mereu oamenii să se ducă la doctor, plus că poate fi confundată cu o răceală.
Ca răspuns la dificultățile întâmpinate de autoritățile locale, în Parlament a ajuns recent un proiect de lege care prevede înăsprirea amenzilor ce pot fi aplicate persoanelor fizice și firmelor. Dar și o simplificare la partea ce ține de aplicarea efectivă a amenzilor. Legea actuală a fost dată abia anul trecut, în timp ce normele pentru aplicarea ei sunt valabile din anul curent, așa că 2019 este primul an în care proprietarii de terenuri și autoritățile din toată țara sunt obligate să ia măsuri concrete.
Ambrozia înflorește și eliberează polen (particulele de polen sunt responsabile pentru alergii) în atmosferă în perioada iulie - septembrie a fiecărui an. Fiind octombrie, putem spune că am scăpat pe moment de problemă, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla anul viitor.