avocatnet.ro 
Directiva europeană respectivă, despre care am scris și acum peste un an, face referire la eliminarea treptată a practicilor fiscale discutabile care permit companiilor să evite plata taxelor și impozitelor. În esență, cei care vor fi obligați să raporteze anumite tranzacții vor fi chiar fiscaliștii care sfătuiesc firmele, adică avocații, contabilii sau consultanții fiscali. Informațiile vor trebui să ajungă la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
„Astfel, la nivelul UE s-a adoptat directiva privind schimbul de informații pentru intermediari, care introduce obligații de raportare a unor tranzacții transfrontaliere de planificare fiscală potențial agresivă, ce sunt identificate în baza unor criterii specifice. Mai mult, obligați la aceste raportări vor fi, alături de companii, și intermediarii (de exemplu, consultanți, avocați etc.) care sfătuiesc sau asistă companiile la implementarea tranzacțiilor raportabile”, a explicat Mihaela Mitroi, partener la EY România, într-un punct de vedere remis redacției noastre.
Specialista spune că intermediarii, adică fiscaliștii, sau companiile în sine vor trebui să notifice anumite tranzacții la ANAF. Apoi, agențiile fiscale din Uniunea Europeană vor face schimb de informații și vor pregăti modificări legislative, dar și controale, pentru a combate optimizările fiscale agresive.
„Directiva prevede o serie de criterii pe baza cărora se identifică tranzacțiile transfrontaliere raportabile. Conform directivei, raportarea vizează toate taxele, cu excepția taxei pe valoarea adăugată, a taxelor vamale, a accizelor și a contribuțiilor obligatorii la asigurările sociale. (...) Mai mult, însăși lista de criterii din directivă este vag formulată și vizează o gamă largă de structuri și tranzacții transfrontaliere. În baza informațiilor suplimentare disponibile cu privire la aplicarea directivei, multe societăți se vor afla în situația de a raporta tranzacții curente, unele chiar banale, care la prima vedere pot fi omise cu ușurință, mai ales în contextul în care directiva nu prevede un prag minim pentru tranzacții”, a detaliat Mihaela Mitroi.
Partenerul EY a dat și câteva exemple concrete de tranzacții care ar putea deveni raportabile în țara noastră, odată ce autoritățile se vor ocupa de implementarea directivei. Este vorba de tranzacții care fac obiectul unui regim preferențial, cum ar fi profitul reinvestit prevăzut de Codul fiscal, sau de tranzacții cu firme care plătesc impozit zero sau aproape zero (adică până în 1%), unde ar putea intra tranzacțiile făcute cu o microîntreprindere care are salariați. Totodată, raportabile vor mai fi tranzacțiile care aduc avantaje fiscale (orice tranzacție care generează o cheltuială deductibilă sau pentru care se acordă credit fiscal, de exemplu).
Însă și alte operațiuni ar putea fi vizate de raportarea la ANAF:
- împrumuturi contractate pentru a finanța distribuții de dividende, contribuții de capital sau achiziția/extinderea participanților în alte societăți;
- conversii ale datoriilor în capital social;
- deducerea amortizării unui activ în mai multe jurisdicții - activele alocate unui sediu permanent, a căror amortizare se deduce atât la nivelul sediului permanent, cât și la nivelul societății-mamă (dacă se aplică metoda creditului fiscal pentru evitarea dublei impuneri);
- transferuri de active, inclusiv alocările dintre societatea mamă și sediul ei permanent.
Mihaela Mitroi atrage atenția că, în final, este posibil ca autoritățile de la noi să stabiliească obligația de raportare atât pentru firme, cât și pentru fiscaliști (deși ar putea exista excepții acolo unde trebuie respectat secretul profesional) și să fie incluse nu doar tranzacțiile transfrontaliere, ci și cele locale. În plus, mai mult ca sigur vor exista sancțiuni pentru cei care vor evita această obligație, din moment ce directiva împuternicește statele membre să le stabilească la nivel național.
Însă ce înseamnă asta pentru mediul de afaceri de la noi? Concret, companiile ar trebui să se pregătească din timp pentru viitoarea obligație de raportare. Adică să înțeleagă bine regulile raportării, așa cum sunt ele explicate în legislația europeană, să-și analizeze tranzacțiile și să-și definească niște proceduri de monitorizare.
„Este recomandabil ca societățile să se pregătească din timp (prin analiza tranzacțiilor, definirea de proceduri de monitorizare și, mai ales, o bună înțelegere a criteriilor de raportare) pentru a identifica tranzacțiile raportabile atât cu alte state membre, cât și tranzacții efectuate cu societăți din afara Uniunii Europene. (...) Este important ca orice societate implicată în tranzacții transfrontaliere să cunoască și să analizeze prevederile directivei, întrucât tranzacții curente, aparent banale, pot face obiectul unor astfel de raportări. Acest lucru este cu atât mai important cu cât consecințele pot fi semnificative, mai ales pentru că nu există un prag valoric. Conform directivei, orice tranzacție, oricât de mică, trebuie raportată, dacă sunt îndeplinite criteriile”, a subliniat partenerul EY România.
Directiva europeană trebuie transpusă de România în legislația internă până la finele acestui an, astfel încât să se poată aplica din iulie 2020. Totuși, trebuie subliniat că firmele deja ar trebui să monitorizeze tranzacțiile, pentru că raportările la ANAF vor trebui să acopere inclusiv o perioadă retroactivă (începând din 25 iunie 2018, așa cum punctează specialista).
merishor