Din 2020, firmele trebuie să raporteze tranzacțiile prin care își optimizează taxele. Ce sfaturi au specialiștii

Obligația este prevăzută de o directivă europeană transpusă în Codul de procedură fiscală prin ordonanță a Guvernului. Cei care vor fi obligați să raporteze anumite tranzacții transfrontaliere vor fi fiscaliștii care sfătuiesc firmele, adică avocații, contabilii sau consultanții fiscali (ca intermediari), dar, uneori, și companiile în sine.

Autoritățile fac referire, mai exact, la aranjamente transfrontaliere, însă cei de la EY România spun că vizate vor fi, în esență, anumite tranzacții din care firmele pot avea de câștigat. Astfel, pentru a pregăti implementarea obligației de raportare a tranzacțiilor, specialiștii au câteva sfaturi utile pentru contribuabili.

1. Trebuie înțeles ce este o tranzacție transfrontalieră, pentru a putea face raportări relevante către Fisc. „O tranzacție este, așa cum o numește și directiva, un aranjament. Când spunem aranjament, nu vă gândiți neapărat la un contract între două părți care implementează o anumită înțelegere. Un aranjament poate să fie o sumă de tranzacții care, luate împreună, transpun o structură cu obiectivul de a optimiza taxele sau poate să fie, pur și simplu, o decizie. De exemplu, o decizie de a muta întâlnirile conducerii din România în Elveția atrage după sine mutarea rezidenței fiscale a societății - acesta reprezintă un aranjament care poate fi supus raportării”, a explicat Raluca Popa, partener asociat la EY România, la o conferință recentă de fiscalitate.

2. Nu există vreun prag valoric pentru raportarea tranzacțiilor, ceea ce înseamnă că firmele și specialiștii vor trebui să fie atenți în permanență dacă au tranzacții raportabile. „Mare atenție: nu există prag valoric. O tranzacție cât de mică, dacă se califică pe criteriile prevăzute de directivă, trebuie raportată”, a spus partenerul asociat de la EY România.

3. Atenție la cine raportează tranzacțiile. În esență, intermediarii vor avea această obligație, însă firmele oricum vor trebui să se asigure că raportările sunt corecte și nu le vor expune în viitoarele controale fiscale.

„În primul rând, obligația de raportare este a intermediarilor. Dacă intermediarii nu există, adică este o tranzacție pe care o implementați în mod obișnuit în companie, sau dacă acești intermediari au dreptul unui privilegiu profesional, obligația de raportare este a companiei. Totuși, aș vrea să atrag atenția că n-ar trebui să ne relaxăm, dacă avem un intermediar care trebuie să raporteze, din două motive. În primul rând, termenul de raportare este foarte scurt (30 de zile). Noi, ca firmă, am dori să ne asigurăm că ce raportează intermediarul e corect și nu ne expune la riscuri față de autoritățile fiscale. În al doilea rând, dacă există mai mulți intermediari, fiecare dintre aceștia are obligația de raportare, cu excepția cazului în care raportează un singur intermediar și îi notifică pe toți ceilalți. (...) Este sarcina companiei să-i coordoneze pe acești intermediari, să se asigure că raportează unul singur și că ce se raportează este corect”, a detaliat Raluca Popa.

Inclusiv specialiștii PwC România au subliniat, într-un articol recent, că firmele sunt cele care trebuie să fie mereu în alertă, chiar dacă raportările trebuie făcute de intermediari: „Trebuie spus că raportările vizează direct companiile, deși sunt realizate de către intermediari, întrucât ele vor face obiectul unor eventuale inspecții fiscale. Tot companiile trebuie să își pună la punct mecanisme de monitorizare a raportărilor, pentru a ști în orice moment cine și ce a raportat, ce informații au fost comunicate autorităților fiscale”, au precizat Andreea Mitiriță, partener, și Florin Rizea, tax manager, ambii de la PwC.

4. Trebuie pusă la punct o procedură internă de lucru, pentru ca analiza tranzacțiilor și identificarea celor ce trebuie raportate să fie cât mai eficiente, a subliniat Raluca Popa de la EY: „Ne trebuie o procedură internă. Trebuie să vedem cum identificăm tranzacțiile raportabile, cine este responsabil de treaba asta, să ne uităm cu atenție la tot ce am făcut până acum și ce ar trebui raportat și să ne asigurăm că toată echipa noastră, cel puțin persoanele cu roluri de conducere, cunosc și ne pot ajuta să ne îndeplinim obligațiile de raportare.”

5. Va fi necesară inclusiv o analiză retroactivă, pentru că firmele și intermediarii vor avea raportări de făcut și pentru perioada 25 iunie 2018 - 1 iulie 2020, conform specialistei EY: „Va trebui să raportăm toate tranzacțiile care se califică, începând cu data de 25 iunie 2018, adică cu doi ani în urmă. Asta înseamnă că noi va trebui să facem un inventar foarte atent al tuturor tranzacțiilor pe care le-am efectuat și care ar trebui raportate.”

6. Toți factorii de decizie ai firmei vor trebui să discute despre aranjamentele cu potențial de raportare, pentru că informațiile necesare nu se vor regăsi mereu numai la departamentul financiar. „Intern, nu vă așteptați ca întotdeauna să aveți acces la informația relevantă pentru raportare în departamentul financiar. Această informație poate să stea cu departamentul juridic, poate să stea cu departamentul comercial sau poate să stea cu conducerea. Este foarte important, din acest motiv, ca toți factorii de decizie dintr-o companie să aibă o înțelegere, cel puțin de ansamblu, cu privire la directivă și să informeze persoana din companie, care este responsabilă cu raportarea, cu privire la orice fel de aranjament care are un element de extraneitate, pentru a vă putea da seama dacă trebuie sau nu să raportați”, a spus Raluca Popa.

7. Obligația de raportare se va verifica în cadrul inspecțiilor fiscale, potrivit sursei citate: „Când se va analiza obligația de raportare pe directivă? Această raportare va fi verificată în cadrul inspecțiilor fiscale. Deci, când vin inspectorii, printre multe alte lucruri pe care le verifică, o să verifice și dacă ne-am îndeplinit obligațiile de raportare pe directivă.”

8. Neraportarea va putea aduce o penalizare dublă pentru companii, adică acestea să primească atât o amendă de la autoritățile din România, cât și o amendă de la autoritățile celuilalt stat implicat în aranjamentul transfrontalier. „O tranzacție este transfrontalieră când se raportează pe directivă. Prin urmare, putem să avem penalități în România, dar, în același timp, dacă nu o raportăm, vom avea penalități și în celălalt stat membru. Penalitățile la nivelul Uniunii Europene pot să ajungă până la cinci milioane de euro în Polonia. Deci, când ne gândim la o penalitate, ne gândim la ea cumulativ: cât suntem penalizați în România și cât putem fi penalizați în celălalt stat”, a mai spus partenerul asociat de la EY.

9. Atenție și la ce NU se raportează. În fine, Raluca Popa a avertizat că ar fi utilă păstrarea unei documentații și pentru situațiile în care se decide că nu-i nevoie de o raportare la Fisc, tocmai pentru a avea o acoperire atunci când vin inspectorii în control: „Chiar și atunci când concluzia este că nu trebuie să raportăm o tranzacție, este foarte important să documentăm de ce am ajuns la concluzia că nu avem un beneficiu fiscal, pentru ca atunci când vine controlul fiscal să avem toate lucrurile puse la punct.”