Ordinul ANAF nr. 1757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susţinerii situaţiei economice și financiare tratează modul în care se face medierea cu Fiscul.
1. Ce presupune?
Contribuabiluil aflat la un pas de a fi executat silit pentru neplata unor datorii fiscale (care primește o somație pentru asta) poate să ceară o mediere cu Fiscul, care pune astfel pe pauză pentru o scurtă perioadă de timp executarea. Medierea presupune că încearcă să discute cu doi angajați ai Fiscului, într-un cadru formal, organizat, despre întinderea obligațiilor sale.
2. Cu ce diferă față de medierea clasică?
Spre deosebire de medierea clasică, ce presupune încercarea de a rezolva o dispută legală în afara unei săli de judecată, cu ajutorul unui mediator autorizat (terț față de conflict), medierea fiscală este un dialog cu Fiscul pe seama unor obligații de plată, în contextul oferit de situația economico-financiară a contribuabilului aflat la un pas de a fi executat silit.
3. Primești somația - cât timp ai la dispoziție pentru a cere medierea?
De la momentul când ajunge somația la contribuabil, acesta are 15 zile la dispoziție ca să depună la Fisc o notificare privind intenția de mediere. Depunerea notificării se face la ghișeul organului fiscal competent. Următorul pas îl face Fiscul, care are la dispoziție două zile ca să-i transmită data și locul întâlnirii (poate fi în următoarele zece zile de când e depusă notificarea). Cei care au cont în Spațiul Privat Virtual vor primi acolo informația aceasta. Dacă prima dată fixată nu e convenabilă, se poate cere stabilirea alteia.
4. Ce se întâmplă dacă medierea nu mai are loc?
Dacă contribuabilul nu se prezintă la mediere, executarea silită este reluată.
5. Când și cât timp se suspendă executarea silită?
Suspendarea executării este motivul principal pentru care se cere medierea, având în vedere că procedura nu poate duce la modificarea datoriilor în mod direct - un alt avantaj e că se câștigă timp pentru a obține o înlesnire la plată. Executarea trebuie să se suspende din momentul în care se depune notificarea de mediere. Reluarea ei se face după ce procedura de mediere este terminată, peste 15 zile: în tot acest timp, contribuabilul poate încerca să plătească datoria sau să obțină o înlesnire la plată.
Finalul procedurii este marcat, practic, de un proces-verbal de finalizare a medierii, care cuprinde informații privind obligațiile de plată, posibilitatea de a intra într-o procedură de înlesnire la plată, dacă s-au găsit cauze de suspendare a executării silite și faptul că rămân 15 zile ca să plătească ce i s-a pretins în somație sau ca să ceară înlesnirea la plată (mai multe despre conținutul procesului-verbal și despre finalizarea procedurii, aici).
6. Notificarea de mediere: ce se cere?
În notificare, solicitantul trebuie să bifeze ce-l interesează să obțină prin acest demers cu Fiscul:
-
fie să lămurească obligațiile de plată înscrise în somația de executare silită; la întâlnirea cu Fiscul, contribuabilul aduce tot ce consideră necesar pentru a demonstra că nu are atât de plată cât i se impută sau că are mai puțin;
- fie să ceară o analiză, împreună cu Fiscul, a situației economice și financiare a sa astfel încât să găsească cea mai bună soluție pentru a plăti datoriile acumulate (inclusiv să ia în calcul o înlesnire la plată); în acest caz, contribuabilul va trebui să scrie în notificare și chestiuni precum motivele pentru care nu poate plăti dările la timp și cum ori când crede că ar putea face plățile.
Notă: Modelul notificării este atașat mai jos.
7. Întâlnirea cu Fiscul ce presupune?
La întâlnirea cu Fiscul, contribuabilul aduce tot ce consideră necesar pentru a demonstra că nu are atât de plată cât i se impută sau că are mai puțin. Desigur, și Fiscul analizează propriile evidențe și vine cu propriile documente. La discuții vor veni doi oameni din partea organului fiscal, iar discuțiile se vor cantona în jurul întinderii obligațiilor fiscale și posibilelor soluții pentru contribuabilul care e bun de plată - inclusiv analizarea posibilității de a cere o măsură de înlesnire a plăților, precum eșalonarea.
În orice caz, chiar dacă îi place sau nu contribuabilului cum se termină discuția cu Fiscul și concluzia la care se ajunge, inițierea unei proceduri de mediere are efectul de a mai amâna puțin executarea silită. Pentru cei cu șanse reale la obținerea unei înlesniri la plată, medierea ajută și la câștigarea de timp pentru a obține înlesnirea. Desigur, discuția în sine poate lămuri contribuabilul în mai multe aspecte, așadar, utilitatea ei diferă, cu siguranță, de la caz la caz.
De 18 ani, în fiecare ianuarie, avocatnet.ro structurează și prezintă principalele repere legislative și de reglementare între care ne vom desfășura viețile și afacerile în anul care tocmai începe.
În seria Bine de știut la început de an, cartografiem zilnic cele mai importante coordonate ale anului 2020 pentru toate domeniile relevante (de la taxare, muncă și afaceri până la pensii, legislație auto, moșteniri, divorțuri și multe altele). Găsiți aici, pe măsură ce le publicăm, toate informațiile care să vă ajute să vă orientați mai ușor atât pe plan profesional, cât și personal în privința regulilor aplicabile anul acesta în toate zonele de interes direct pentru voi.