Anul acesta, taxa pentru examenul de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent este de 500 de lei, conform Hotărârii CCF nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial.
În același timp, taxa pentru interviu a rămas tot la valoarea de 500 de lei.
Potrivit Ordonanței Guvenului nr. 71/2001, pentru a putea participa la examenul de atribuire a calității de consultant fiscal, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie licențiați ai unei facultăți cu profil economic;
- să aibă o experiență profesională de minimum cinci ani, dintre care minimum trei ani în una sau mai multe dintre următoarele activități: elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislației fiscale; administrare fiscală; elaborarea sau aplicarea reglementărilor contabile; activitate financiar-contabilă; activitate didactică universitară în domeniul finanțelor publice, fiscalitate, politici fiscale și bugetare, contabilitate financiară, finanțele instituțiilor publice; activitate de consultant fiscal asistent;
- să nu aibă antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum și alte infracțiuni în legătură cu exercitarea activităților menționate la punctul anterior;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.
În schimb, pentru a obține calitatea de consultant fiscal asistent sunt prevăzute mai puține condiții, după cum urmează:
- să aibă calitatea de licențiat al unei instituții acreditate de învățământ superior cu durata stabilită de lege;
- să aibă o experiență profesională de minimum doi ani;
- să nu aibă antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum și alte infracțiuni în legătură cu exercitarea activităților menționate la punctul al doilea de la condițiile necesare pentru obținerea calității de consultant fiscal, pe care le găsiți mai sus;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.