Mai exact, Legea 168/2023, ce se aplică deja din 16 iunie, îi va obliga pe șoferi să folosească luminile de întâlnire sau faza scurtă, așa cum mai sunt acestea cunoscute, și atunci când circulă, în timpul zilei, pe drumurile naționale sau pe cele județene.
Concret, conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere vor fi obligați să circule tot timpul cu faza scurtă aprinsă sau cu luminile pentru pentru circulația diurnă (în engleză, DRL - Daytime Running Light) "pe toate categoriile de drumuri publice".
Obligația de a folosi faza scurtă pe timpul zilei sau, dacă mașina este dotată cu așa ceva, cu luminile pentru circulația diurnă există în prezent, potrivit Codului rutier în vigoare, doar pentru șoferii care circulă cu mașina pe autostrăzi, drumuri expres sau drumuri europene (notate cu E), nu și pentru cei care merg pe drumurile naționale (notate cu DN) ori drumuri județene (notate cu DJ). Obligația e valabilă și în cazul șoferilor de tractoare agricole sau forestiere.
Pe de altă parte, în prezent, legislația rutieră obligă motocicliștii să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice, fără să se numească clar, ca în cazul șoferilor, categoriile de drum pe care trebuie respectată obligația.
În țara noastră, anumite drumuri pot fi încadrate în două categorii, adică sunt, pe de o parte, drumuri naționale și, pe de alta, drumuri europene. De exemplu, drumul național 1 (DN 1 -- București - Ploiești - Brașov - Cluj-Napoca - Oradea) se suprapune, cel puțin între București și Brașov, cu drumul european 60 (E60 -- Brest, Franța - Irkeshtam, Kîrghîzstan).
Această lege are ca scop completarea legislației naționale din domeniul circulației rutiere, în condițiile în care, în multe țări europene, legislația rutieră stabilește obligația de a folosi luminile de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului, acest lucru având ca scop reducerea numărului de accidente auto.
Potrivit statisticilor Uniunii Europene, România se află pe unul dintre ultimele locuri în topul siguranței rutiere, înregistrând anual aproape 100 de decese rezultate din astfel de accidente, media europeană fiind la jumătate (49 de cazuri).
Comentarii articol (11)