Aceste opțiuni nu sunt puține, însă destul de multe dintre ele vizează în general piața americană și regiunile de unde Google poate colecta și analiza sursele de date necesare pentru generarea acestor informații. M-am rezumat, deci, în special la acelea cu aplicații directe pentru piața locală.
Dicționar (define:)
Nu trebuie să ne mire că Google are la dispoziție un dicționar lingvistic bine pus la punct. De aceea, definițiile în limba engleză pot fi accesate folosind operatorul define:, urmat de termenul sau expresia căutată.
Pe lângă definiție, mai sunt afișate și pronunția corectă și traducerea în limba română. Dacă apeși pe Mai multe definiții și originea cuvântului ți se afișează și etimologia cuvântului împreună cu un istoric al căutărilor și cu definiții secundare, dacă există.
Sintaxa acestui operator este foarte relaxată. Poți pune termenul de căutare direct după cele două puncte, cu spațiu înainte sau se pot omite complet cele două puncte. Alegerea îți aparține.
Operații matematice
Nici calculele matematice simple nu sunt greu de accesat direct din interfața de căutare Google. Poți scrie direct calculator în căsuța de căutare sau poți scrie direct numerele în căsuța de căutare. Căutarea (4 * 12) / 10 va genera rezultatul de mai jos:
Ține minte că semnul pentru înmulțire este *, iar cel pentru împărțire este /. În plus, se mai poate folosi % pentru a calcula procentaje și ^ pentru a calcula puteri.
Conversii valutare
Printre cele mai utile operații pe care le poți realiza direct din interfața de căutare cred că se numără convertorul valutar. Sintaxa pe care trebuie să o folosești este număr unitate1 to unitate2 (engleză) sau număr unitate1 in unitate2 (română).
Cursul valutar este bineînțeles unul estimativ și trebuie folosit ca atare, fiind furnizat de Citibank. Pentru un calcul exact va trebui să verifici cursul băncii cu care lucrezi.
Traducător (translate)
Ultima unealtă utilă din acest articol este cea de traducere de cuvinte și fraze în și din câteva zeci de limbi suportate de Google. Tot ce ai de făcut este să tastezi translate în căsuța de căutare și imediat sub aceasta va apărea modul de traducere, cu două căsuțe pentru introducerea cuvântului de tradus și afișarea semnificației în limba destinație.
Poți scrie termenul sau expresia de tradus în formula translate term și Google va încerca să ghicească limba nativă a termenului. Ai opțiunea de a da comenzi vocale (iconița cu microfonul) și de a asculta pronunția corectă a termenului de tradus sau a rezultatului.
Mai poți selecta manual limba sursă și cea destinație și poți scrie noi termeni și expresii de tradus direct în căsuța din stânga.
Articolul pe care tocmai l-ai citit este un fragment din una dintre lecțiile cursului nostru Cum să cauți inteligent pe Google pentru a ajunge rapid la rezultatele dorite. Avem și alte cursuri care pot antrena minți curioase pe platforma Inteligo.ro.
La inteligo.ro poți urma online cursuri de tot felul, în ritmul ales de tine. Dar pe lângă dorința de a împărtăși experiențele și informațiile pe care noi le avem, ne dorim și să intrăm în contact direct cu oamenii care ne urmăresc. De aceea, în fiecare săptămână vom veni cu subiecte noi de dezbătut legate de noi, oamenii, și de mecanismele care ne ajută să evoluăm constant în viață și carieră.
Comentariile sunt încurajate. :)
Comentarii articol (0)