Pusă în dezbatere parlamentară în februarie 2020, propunerea care a devenit marți Legea nr. 174/2023 prevede introducerea a două noi sancțiuni în Legea nr. 61/1991 în legătură cu consumul de alcool de către minori. Prevederile noii legi se aplică începând de vineri.
Pe de o parte, parlamentarii care au inițiat propunerea acum mai bine de trei ani și-au dat seama că Legea 61 nu sancționa în toate situațiile punerea la dispoziție a băuturilor alcoolice către minori. Prin urmare, în lista de fapte sancționate de Legea 61 intră acum și următoarea faptă:
„(231) comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice”.
Prin această formulare nouă, practic, pot fi amendate cu 100 - 500 de lei nu doar localurile, ci și orice alte unități care comercializează sau pun la dispoziție în mod gratuit băuturi alcoolice.
Fapta de la pct. 231), săvârșită în mod repetat, va putea duce chiar la suspendarea pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile a activității - singura problemă e că prevederea referitoare la suspendarea activității se referă doar la „localurile publice”, iar nu și la alte tipuri de operatori economici:
„În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 7), 20), 22), 23) și 231) se dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile”.
Până la legea nouă, Legea nr. 61/1991 stabilea că „(22) servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor” reprezintă contravenție și se amendează cu sume între 100 și 500 de lei. După cum se observă, formularea e restrictivă și se referă doar la localurile publice și la fapta de servire.