Măsura de care beneficiază, mai nou, și polițiștii de penitenciare se regăsește în Ordinul Ministerului Justiției nr. 482/C/2020, document ce a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial și care se aplică din momentul apariției.
Concret, actul normativ stabilește că și polițiștii de penitenciare pot beneficia de un ajutor bănesc lunar pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata creditului destinat cumpărării unei locuințe sau a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei case.
Spuneam că și polițiștii de penitenciare beneficiază acum de această măsură, deoarece polițiștii, militarii sau soldații ori gradații profesioniști beneficiază încă de anul trecut de bani de la stat pentru plata ratelor la casă.
Totodată, documentul stabilește și condițiile în care pot primi ajutorul bănesc polițiștii de penitenciare. Mai exact, în mod evident, o primă condiție pentru a solicita bani pentru plata ratelor este ca aceștia să aibă un contract ipotecar sau imobiliar ori să aibă încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.
Apoi, aceștia nu trebuie să dețină (nici soțul sau soția ori copiii aflați în întreținere) o locuință în localitatea în care activează și nici să nu fi vândut o locuință aflată în localitatea în care lucrează, după data la care au fost angajați în sistemul administrației penitenciare.
La modul practic, polițiștii de penitenciare pot cere banii pentru rata la casă prin completarea unei cereri adresate conducătorului unității în care lucrează, la care trebuie anexată o declarație pe propria răspundere privind respectarea condițiilor de mai sus, un angajament privind comunicarea, în termen a cinci zile, a oricărei schimbări apărute ce ar putea anula dreptul la acest ajutor, o copie a actului de identitate, o copie a contractului de credit sau vânzare-cumpărare a locuinței și un extras de carte funciară.
Comentarii articol (2)