În urma deciziei Curții Constituționale a României (CCR) nr. 702 / 2019, publicată în Monitorul Oficial la data de 10 februarie 2020, indicele de corecție privind calculul pensiilor publice se aplică și pensiilor de invaliditate, potrivit unui comunicat de presă publicat de CNPP.
Având în vedere că deciziile CCR își produc efectele de la data publicării acestora, asta înseamnă că pensiile de invaliditate care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei publicării deciziei CCR (adică 10 februarie 2020) vor fi recalculate din oficiu. Prin urmare, unele pensii de invaliditate ar putea crește dacă noile valori obținute în urma recalculării sunt mai mari decât cele aflate în plată.
Potrivit CNPP, noile drepturi se acordă de la data de 10 februarie 2020.
După cum menționam mai sus, această recalculare presupune aplicarea indicelui de corecție la punctajul mediu anual obținut de cel căruia i se recalculează pensia.
Potrivit Legii nr. 263/2010, “punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare”.
Aceeași lege arată că indicele de corecție este calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea punctului de pensie. Reamintim că, în prezent, punctul de pensie este 1.265 de lei, urmând ca acesta să tot crească. Astfel, în septembrie 2020 va mai avea parte de o majorare până la 1.775 de lei, urmând ca până în 2021 să ajungă la valoare de 1.875 de lei.
De asemenea, de la data de 1 septembrie 2021 intră în vigoare noua lege a pensiilor, atunci când sistemul public de pensii din România va suferi schimbări majore. O serie de articole relevante pe acest subiect scrise de redacția avocatnet.ro puteți găsi aici.
Comentarii articol (1)