Potrivit Ordinului ICCJ nr.71/2020, în cadrul Înaltei Curți vor fi luate măsuri de reducere a interacțiunii directe dintre angajați și public. Astfel, cei care au călătorit în ultimele 14 zile în zonele cu risc ridicat de transmitere a coronavirusului sau au intrat în contact cu o persoană infectată vor fi îndrumați să se adreseze autorităților medicale competente.
De asemenea, cei care au fost deja supuși carantinei sau autoizolării la domiciliu și sunt citați la ICCJ au obligația de a înștiința completul de judecată despre această situație, în scris sau prin poștă electronică. În plus, persoanele care vor intra în perioada următoare în sediile ICCJ vor fi monitorizate de jandarmii care asigură paza. Astfel, aceștia vor efectua verificări prin sondaj, cu termometre pe bază de infraroșii.
Dacă există suspiciunea că cineva prezintă simptome cauzate de gripa sezonieră sau de coronavirus, se va solicita persoanelor în cauză să completeze o declarație pe proprie răspundere și va fi informat de îndată cabinetul medical din cadrul ICCJ.
Persoanele care nu prezintă simptomele îmbolnăvirii cu coronavirus, dar care au stări generale alterate provocate de gripa sezonieră sau de alte infecții virale vor avea acces nerestricționat în sediile ICCJ, însă vor fi nevoiți să respecte următoarele reguli:
- evitarea contactului direct cu alte persoane, acoperirea nasului și a gurii în situația strănutului sau a tusei, purtarea unei măști de protecție pentru prevenirea contaminării persoanelor din jur;
- rămânerea în afara sălii de ședință până la strigarea cauzei, evitarea contactului cu alte persoane în sala de ședință;
- transmiterea actelor preponderent în formă electronică, evitarea prezenței neesențiale în sediile ICCJ, examinarea posibilității de a solicita amânarea judecării cauzei sau soluționarea acesteia și în lipsă.
Cei care nu prezintă manifestări clinice de infecție respiratorie sau simptome specifice contaminării cu cornavirus sunt rugați, ca pe toată durata prezenței în sediile ICCJ, să respecte măsurile de igienă și de protecție recomandate de autoritățile naționale competente pentru prevenirea infecției cu COVID-19, virusul gripal sau alte infecții respiratorii transmisibile.
Comentarii articol (0)